Video Accident cu 9 mașini, printre care și una de poliție, provocat de un șofer de 76 de ani, în Râmnicu Sărat
Accident spectaculos şi pe o stradă din Râmnicu Sărat. Nouă autoturisme, printre care și o autospecială de poliție, au fost avariate, după ce un șofer de 76 de ani a intrat pe interzis pe o stradă cu sens unic.
Bărbatul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a lovit pe rând opt mașini parcate, apoi autospeciala aflată în patrulare.
În urma impactului, unul dintre polițiști a fost rănit ușor și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat, iar rezultatele au fost negative.
"Astăzi, 4 august, polițiștii din Buzău au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Mihai Eminsecu, în municipiul Râmnicu Sărat, s-a produs un accident rutier. Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus de către un șofer de 76 de ani, din Ploiești, ar fi pătruns pe calea prevăzută cu acces interzis a străzii cu sens unic, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi intrat în coliziune cu alte opt mașini, printre care și o autospecială de poliție, aflată în serviciul de patrulare", a transmis IPJ Buzău.
Polițiștii au deschis un dosar penal și încearcă acum să stabilească exact cum s a produs accidentul.
