Antena Meniu Search
x

Cartierul din România care are ca furnizor de energie CFR Marfă. Oamenii au ieşit în stradă când au văzut cât le-a venit factura la curent

Facturile la energie îi pun într-o situaţie critică pe locuitorii unui cartier din Dej al căror furnzior de electricitate este CFR Marfă. Oamenii stau la bloc, dar plătesc curent electric ca o fabrică. Imobilele au fost construite pe un teren administrat de Compania Naţională de Cale Ferată, dar autorităţile nu reuşesc să le schimbe contractele şi furnizorul. Cum plătesc un tarif de cinci ori mai mare decât preţul plafonat, locuitorii se plâng că nu vor reuşi să-şi mai achite facturile şi au ieşit în stradă.

de Redactia Observator

la 16.02.2023, 17:30

Vezi și

"Pretenţia noastră este să fim trataţi la tarifele din tot oraşul, pe care le plătesc consumatorii casnici". Este ceea ce cer 250 de familii din cartierul Dej-Triaj. Cele şapte blocuri construite în anii 70' ca locuinţe de serviciu pentru angajaţii depoului au fost racordate la reţeaua electrică de la CFR Marfă.

Zeci de ani, locuitorii au primit curent la tarif normal, însă, de acum, au fost înştiinţaţi că sunt încadraţi la consumatori industriali. Asta înseamnă facturi de cinci ori mai mari pentru că preţul nu este plafonat 

Localnic: A venit o înştiinţare de la depou, cel care ne furnizează nouă curentul, că e cu 3,96. Nu plăteşte nimeni în România aşa ceva. Nu există aşa ceva. 

În plus, oamenii se plâng că vor avea de plătit şi facturile din urmă. Ultima le-a venit vara trecută. 

Pe acelaşi subiect

FemeieAici am de plătit 168 de kilowaţi, 328 de lei. Deci, pe lângă ăştia, ar mai trebui, pe luna decembrie, să mai plătesc de două ori şi jumătate suma asta. Ar trebui să plătesc un deficit pe patru luni de 3.000 de lei. 

Bărbat: Din luna august au început să scârţâie. Mi-a venit să plătesc pe august în noiembrie. De atunci nu a mai venit absolut nimic. 

Autoritățile ridică din umeri

Localnicii spun că au solicitat de câţiva ani să fie racordaţi la reţeaua de electricitate pentru consumatorii casnici, dar mereu s-au izbit de uşi închise. 

Localnic: De cinci ani tot am bătut la uşile primăriei să rezolvăm problema asta. 

Localnică: Au încercat oamenii de mai multe ori ca să trecem la reţeaua electrică de la municipiu, dar întotdeauna au fost impedimente. Primăria pasa la Electrica, Electrica la Primărie şi tot aşa. 

Pe lângă cele şapte blocuri, în aceeaşi situaţie se mai află o grădiniţă şi mai multe case din cartier. Autorităţile spun că ar fi nevoie de un punct de transformare în zonă, dar nu poate fi construit nici de furnizorul de electricitate, şi nici de Primărie, pentru că terenurile din jur, deşi sunt ale statului român, sunt administrate de CFR. Edilii susţin că au făcut mai multe adrese la Guvern prin care a cerut cedarea terenurilor către administraţia locală, dar fără rezultat. 

Morar Costan, primar Dej: Sunt blocaje pe care nici noi nu le-am anticipat, dar cu siguranţă vom face investiţia în aşa fel încât în acest an să o gestionăm pentru a furniza energie electrică pentru că, până la urmă, raţiunea trebuie să învingă. 

CFR Marfă nu a comentat până în acest moment situaţia. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
cfr
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri economice » Cartierul din România care are ca furnizor de energie CFR Marfă. Oamenii au ieşit în stradă când au văzut cât le-a venit factura la curent