Antena Meniu Search
x

Cel mai mare contract pentru o autostradă din România a fost semnat luni. Grindeanu: Este prima autostradă care va traversa Carpaţii

România va avea, într-un final, după zeci de ani, prima autostradă care va traversa Carpaţii, a declarat, luni, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a participat la semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti.

de Redactia Observator

la 01.08.2022, 16:18

"A fost semnat cel mai mare contract pe care l-a semnat CNAIR-ul vreodată. Este de aproximativ 5,3 miliarde (de lei - n.r.) fără TVA. (...). Odată cu semnarea acestui contract pe lotul 3 Sibiu - Piteşti, toate cele 5 secţiuni ale autostrăzii Sibiu - Piteşti au desemnaţi câştigători. Una dintre ele, secţiunea 1, de la Sibiu la Boiţa, ne aşteptăm ca la finalul acestui an să poată fi dată în circulaţie.

Iată că într-un final, cu foarte mare întârziere, avem aceste contacte semnate, urmând ca cei care au câştigat aceste licitaţii să se ţină de termenii contractului şi să avem, aşa cum spuneam mai devreme, într-un final, după zeci de ani, prima autostradă care va traversa Carpaţii", a spus Sorin Grindeanu.

El a menţionat că lotul 3 este cel mai dificil dintre cele 5. Acesta are o lungime de aproximativ 37 de kilometri. "Eu doresc companiei câştigătoare Webuild, cu care mai avem şi alte contracte în desfăşurare să ducă la bun sfârşit, în termenii contractului, aşa cum am spus, acest foarte important important proiect pentru români. E un proiect care se lasă aşteptat de prea multă vreme. Iată că acum începe să se vadă, dacă pot să citez din alţii, aşa luminiţa de la capătul tunelului, folosindu-mă şi de faptul că pe acest traseu se străbat munţii şi atunci avem şi viaducte şi tot felul de construcţii, tunele şi aşa mai departe", a afirmat Grindeanu.

Cel mai mare contract pentru o autostradă din România a fost semnat luni. Grindeanu: Este prima autostradă care va traversa Carpaţii

Facebook

Pe acelaşi subiect

CNAIR va desemna câştigătorii pe 2 din cele 4 loturi pentru A7

Şeful de la Transporturi a menţionat că luni se lansează în licitaţie trei din cele 4 loturi ale autostrăzii Sibiu - Făgăraş. De asemenea, tot luni se va trimite documentaţia spre avizare la ANAP pentru ultima secţiune din A7, prevăzută la finanţare în PNRR, şi anume Focşani - Bacău. Grindeanu a mai anunţat că pe parcursul acestei săptămâni CNAIR va desemna câştigătorii pe două din cele 4 loturi pentru A7, de la Buzău la Focşani.

În opinia sa, tot ce ţine de A7 în acest moment se află în faze diferite de licitaţie şi se va menţine acest ritm astfel încât borna pe domeniul rutier care este prevăzută pentru anul viitor în PNRR să fie îndeplinită: semnarea a cel puţin 50% din contractele prevăzute în PNRR să fie îndeplinită cu un an mai repede.

Secţiunea 3 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti (Cornetu - Tigveni), cu o lungime de 37,40 km, împreună de secţiunea 2 (Boiţa-Cornetu) face parte din tronsonul care traversează Carpaţii şi este cea mai complexă secţiune a acestei autostrăzi.

Asocierea de constructori italieni are la dispoziţie 12 luni pentru proiectare (perioada ofertată) şi 45 de luni pentru construcţie. Pe această secţiune ar urma să fie deschisă circulaţia în anul 2027, potrivit ministrului Transporturilor.

Antreprenorul trebuie să construiască: 95 de poduri şi pasaje, un tunel cu două galerii independente, în lungime de 1,7 km/galerie, două noduri rutiere (unul la Cornetu şi altul la Văleni) şi un ecoduct în zona localităţii Călineşti.

Întregul proiect al Autostrăzii Sibiu-Piteşti, cu o valoare totală de 13,56 miliarde de lei (fără TVA), este finanţat din Fonduri Europene Nerambursabile (POIM şi POT). 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri economice » Cel mai mare contract pentru o autostradă din România a fost semnat luni. Grindeanu: Este prima autostradă care va traversa Carpaţii