Cel mai modern abator din Europa de Est angajează 600 de persoane în Vâlcea. Se caută electricieni, ingineri şi instalatori
Grupul Carmistin, unul dintre cei mai importanți producători de alimente din România, creează 600 de locuri de muncă la facilitatea din Frânceşti, judeţul Vâlcea, potrivit Vocea Vâlcii.
Grupul Carmistin, lider în sectorul cărnii la nivel național, deschide o nouă facilitate modernă la Frânceşti în judeţul Vâlcea, după o investiție de 80 milioane euro. Aceasta integrează tehnologii de ultimă generație și se poziționează ca un punct de referință în industria de profil.
Abatorul desfășoară una dintre cele mai mari campanii de recrutare din județul Vâlcea. Compania oferă peste 600 de locuri de muncă pentru diverse posturi specializate, inclusiv ingineri în industria alimentară, ingineri de calitate, ingineri automatiști, mecanici, electricieni, instalatori, fochiști, precum și numeroase poziții pentru muncitori în tranșare-ambalare, igienizare, stivuitoriști și multe altele, potrivit surse citate.
Ce posturi se caută
Angajații recrutați vor opera cea mai avansată și complexă unitate de producție de carne de pui din România, contribuind la consolidarea poziției Carmistin pe piața regională.
- Gigantul care deschide a doua fabrică de ultimă generaţie în Oradea. Investiţie de aproape 100 de milioane de euro
- O firmă italiană face sute de angajări în România, după o investiție de 40 de milioane de euro
- "Fabrica de permise" de la Suceava. Cum funcționa afacerea cu profit de 700 de euro pe candidat
Fondată acum două decenii cu capital integral românesc, Carmistin a crescut constant, dezvoltând simultan mai multe linii de business cu scopul de a crea un lanț complet integrat de producție alimentară.
Astăzi, Grupul Carmistin cuprinde peste 40 de companii active în producția de carne de pasăre și ouă, creșterea porcilor și bovinelor, precum și în producția de cereale, având peste 4.200 de angajați.
Cu numeroase proiecte de dezvoltare în curs, Carmistin continuă să ofere oportunități profesionale atractive, în special în județele Vâlcea, Gorj și Prahova.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰