Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine sunt bugetarii care vor primi mai mulţi bani. Schimbări majore odată cu noua lege a salarizării

Sunt schimbări majore în ceea ce priveşte salariile bugetarilor odată cu noua lege a salarizării. În primul rând, cei care lucrează la stat vor fi plătiţi în funcţie de performanţă. Pe de altă parte, mai multe sporuri vor fi eliminate. Dar cel mai important, niciun salariu nu îl va mai depăşi pe cel al preşedintelui. În prezent, peste 13.000 de bugetari aduc acasă mai mulţi bani într-o lună decât şeful statului. 

de Florentina Lazăr

la 24.10.2023 , 13:30

Ministerul Muncii face o analiză în acest sens, pentru a vedea exact care sunt locurile de muncă de la stat greu de ocupat şi care sunt diferenţele salariale între stat şi privat. Aşadar, în anumite domenii, va creşte salariul angajaţilor de la stat. Spre exemplu, în digitalizare şi în domeniul IT, ştim foarte clar că în aceste domenii angajaţii de la stat sunt plătiţi mai puţin faţă de cei de la privat.

De asemenea, posturile vor fi ierarhizate pe o scală de la 1 la 12, unde 1 este un grad atribuit paznicului, iar 12 un grad atribuit preşedintelui României. Aşadar, regăsim la gradul 4 spre exemplu funcţia de poliţist local sau economist, pe poziţia 7 funcţia de lector universitar sau profesor universitar.

Niciun salariu nu-l va depăşi pe cel al preşedintelui

Vezi și

Vor fi rezolvate inechităţile din sistem, odată ce noua lege a salarizării unitare va intra în vigoare, mai ales în cazul administraţiilor locale, pentru că, aici, angajaţii care sunt pe aceleaşi funcţii au salarii diferite în funcţie de primăria sau consiliul judeţean unde lucrează. De asemenea, sporurile vor fi plafonate la 20%, vor dispărea cele peste 50 de sporuri din sistemul bugetar şi foarte important de precizat este şi că niciun salariu nu-l va depăşi pe cel al preşedintelui. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Cine sunt bugetarii care vor primi mai mulţi bani. Schimbări majore odată cu noua lege a salarizării