Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Compania care face peste 500 de angajări în perioada următoare. Gigantul francez investeşte peste 300 de milioane de euro într-o fabrică

Producătorul auto francez Renault intenţionează să investească 300 de milioane de euro (323,25 milioane de dolari) în fabrica din Sandouville, în nordul Franţei, pentru a produce noua generaţie de furgonete electrice din 2026, transmite Reuters.

de Redactia Observator

la 29.03.2024 , 15:47

Compania care face peste 500 de angajări în perioada următoare. Gigantul francez investeşte peste 300 de milioane de euro într-o fabrică Compania care face peste 500 de angajări în perioada următoare. Gigantul francez investeşte peste 300 de milioane de euro într-o fabrică - Profimedia Images

Compania va angaja în următorii patru ani încă 550 de persoane, pe lângă cei 1.850 de angajaţi, a informat vineri grupul francez.

În 13 martie, un purtător de cuvânt al Renault a declarat pentru Reuters că producătorul auto se aşteaptă să finalizeze până la începutul lunii viitoare societatea mixtă pe segmentul furgonetelor electrice cu grupul suedez Volvo şi compania franceză de transport maritim CMA CGM.

Renault şi Volvo au semnat acorduri cu caracter obligatoriu pentru a lansa o nouă companie

Articolul continuă după reclamă

În toamna trecută, Renault şi Volvo au semnat acorduri cu caracter obligatoriu pentru a lansa o nouă companie, unde iniţial fiecare deţine o participaţie de 50% şi fiecare investeşte 300 milioane de euro, în următorii trei ani.

De asemenea, CMA CGM a semnat tot atunci o scrisoare de intenţie cu Renault şi Volvo pentru a se alătura noii companii şi a investi 120 milioane de euro prin PULSE, fondul său de energie specializat pe decarbonizarea sectorului de transport şi logistic.

Cele trei companii intenţionează să prezinte societatea mixtă în 3 aprilie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Compania care face peste 500 de angajări în perioada următoare. Gigantul francez investeşte peste 300 de milioane de euro într-o fabrică