Antena Meniu Search
x

Video Creşte avansul pentru anumite credite imobiliare. BNR vrea să încetinească creditele pe piaţa imobiliară

Creşte avansul pentru anumite credite imobiliare! Mai exact, de anul viitor, cei care vor să îşi cumpere o a doua locuinţă vor plăti un avans cu 10% mai mare decât acum. Banca Naţională vrea să pună frână creditelor pentru că pe piaţa imobiliară au luat-o razna.

Andra Mitu
de Andra Mitu

la 25.10.2021, 20:24

Vezi și

Cei care vor să îşi cumpere locuinţe pe care mai apoi să le închirieze vor plăti un avans de 25%, pentru împrumuturile în lei. Cu 10 la sută mai mare decât cel din prezent. La un calcul simplu, asta înseamnă că pentru un apartament de două camere de 80.000 euro, va trebui să plătească un avans de 20 de mii de euro. Cu opt mii de euro mai mult decât acum.  Este a doua măsură în ultima perioadă pe care Banca Naţională o ia în lupta cu scumpirile. Prima a fost majorarea dobânzii cheie care a dus la creşterea ROBOR.

"Acest prim pas este pentru investiţii, pentru cei care investesc în a doua, a treia locuinţă. Sunt convinsă că vor mai veni și cu restricţii suplimentare", a declarat Irina Chiţu, analist financiar. "Riscul mare la ora actuală este acela al creșterii dobânzilor. Dacă economia va avea o evoluție mai puțin pozitivă există și riscul ca acei creditori să aibă probleme cu rambursarea creditelor", a declarat Laurian Lungu, economist.

Oficialii vor să se asigure că românii nu se îndatorează mai mult decât pot duce

Oficialii vor să se asigure că românii nu se îndatorează mai mult decât pot duce. "În momentul în care avansul este mai mare din partea clientului, clar băncile își securizează mult mai mult finalitatea creditului și să nu intre în default clientul pentru a nu mai putea finaliza creditul", a declarat Mădălina Bostan, consultant în imobiliare.

Un avans şi mai mare vor plăti cei care vor să se împrumute în euro -  35%. Pentru alte valute, precum dolari sau franci elveţieni, avansul se majorează la 50%. Noile reguli vor intra în vigoare chiar din prima a zi a noului an. Nu este clar însă cine și cum va ferifica a câtă locuinta este de fapt. BNR spune ca este treaba instituţiilor bancare, în vreme ce bancile spun ca, în afara de completarea unei declaraţii pe propria raspundere, nu au cum sa verifice dacă debitorul este sau nu sincer în completarea formularului.

Practic, doar pentru a doua casă luată prin credit bancar trebuie un avans mai mare. Dacă însă cel care cere creditul mai are o casă dar luată cu banii jos, băncile nu pot verifica ce face clientul cu noua locuinţă, dacă locuieşte în ea sau o închiriază. Specialiştii nu exclud ca BNR să mai majoreze cel puțin o dată, în acest an, dobanda cheie. Astfel, și dobânzile din piață sunt așteptate să crească, ceea ce ar mări povara celor îndatoraţi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri economice » Creşte avansul pentru anumite credite imobiliare. BNR vrea să încetinească creditele pe piaţa imobiliară