Încă o fabrică din România se închide. Aproape 500 de angajați vor rămâne fără loc de muncă
Încă o fabrică din țara noastră se închide. Este vorba de Printmasters, deținută de compania olandeză XD Connects din 2012 și al cărei proprietar are în spate un fond american. Compania a decis ca producția să fie redusă treptat, urmând ca activitatea unității să înceteze complet în luna mai 2027, scrie Profit.ro.
Unitatea, care furnizează servicii de personalizare și imprimare industrială a produselor promoționale și cadourilor corporative pentru piața europeană și globală, își desfășoară activitatea în satul Cicârlău, pe drumul național DN1C, scrie Profit.ro.
Decizia de închidere vine în contextul unei schimbări de strategie la nivelul grupului. Compania intenționează să își reorganizeze operațiunile din Europa Centrală și de Est, astfel încât producția și activitățile logistice din regiune să fie concentrate într-o singură unitate.
Procesul de reducere a activității va avea loc etapizat. Producția fabricii din România ar urma să fie oprită în mai 2027, iar ulterior compania va continua demersurile necesare pentru închiderea completă a unității, procedură care ar trebui finalizată până la sfârșitul aceluiași an.
În paralel, compania susține că va pune la dispoziția angajaților mai multe măsuri de sprijin pe durata tranziției. Cei aproximativ 450 de salariați ai fabricii ar urma să beneficieze de indemnizații de concediere, ajutor pentru găsirea unui nou loc de muncă și servicii de consiliere.
Printmasters face parte din holdingul olandez Hunter Acquisition, aflat în proprietatea fondului american Platinum Equity LLC. XD Connects, compania care deține direct fabrica din România, este la rândul său parte din Hunter Acquisition Holding.
