Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O firmă italiană de top face sute de angajări în noua fabrică de la Satu Mare. Investiţie de 40 de milioane de euro

Italienii de la De'Longhi deschid o fabrică nouă la Satu Mare, după o investiţie de 40 de milioane de euro. Peste 800 de angajaţi ar urma să aibă fabrica până la finalul anului. 

de Redactia Observator

la 22.04.2024 , 16:11

O firmă italiană de top face sute de angajări în noua fabrică de la Satu Mare. Investiţie de 40 de milioane de euro O firmă italiană de top face sute de angajări în noua fabrică de la Satu Mare. Investiţie de 40 de milioane de euro - Primăria Municipiului Satu Mare

Potrivit unui anunţ postat pe pagina de Facebook De'Longhi Romania, pentru fabrica de la Satu Mare se fac angajări pe poziţiile de Leader, Tehnician Analist Calitate sau Tehnician Mentenanţă. Doritorii se pot prezenta cu CV-ul la o sesiune de cunoaştere joi dimineață, la sediul De'Longhi din Parcul Industrial Sud.

Fabrica de mașini de cafea De'Longhi din municipiul Satu Mare își va începe activitățile de producție în luna iunie, au anunţat recent autoritățile locale, care spun că investiția de 40 de milioane de euro va face din fabrica de la Satu Mare cel mai mare hub de producție de mașini de cafea pentru italienii de la De'Longhi în lume, potrivit PresaSM

Investiţie de 40 de milioane de euro în fabrica de la Satu Mare

Articolul continuă după reclamă

„De’Longhi începe în iunie producţia în noua fabrică de la Satu Mare, o investiţie de 40 milioane de euro. Această fabrică va face din Satu Mare cel mai mare hub de producţie de maşini de cafea pentru De’ Longhi în lume. Primarul Gábor Kereskényi a discutat cu doamna Carmen Petcu, general manager De’Longhi România, despre investiția de la Satu Mare, fabrica va avea 350 de angajați anul acesta, urmând să crească la 800 până la finalul anului viitor. Satu Mare este atractiv pentru investitori”, potrivit Primăriei Municipiului Satu Mare.

Grupul italian De'Longhi este prezent pe piaţa din România cu fabrici funcţionale în judeţele Cluj şi Bihor. Cu cele două fabrici, grupul italian a avut o cifră de afaceri de aproape 2,3 mld. lei (470 mil. euro) în 2022.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » O firmă italiană de top face sute de angajări în noua fabrică de la Satu Mare. Investiţie de 40 de milioane de euro