Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Oferta de joburi s-a dublat în prima jumătate din 2022: În ce domenii sunt salarii mai mari, chiar şi cu 14%

Piaţa muncii din România are semne bune! Un raport al unei platforme de recrutare arată că, în primele şase luni din acest an, oferta locurilor de muncă a fost de trei ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă din 2020.

de Redactia Observator

la 15.07.2022 , 08:45

Dacă ne raportăm la perioada similară de anul trecut, creşterea este de 50%. Mai exact, în primele şase luni din acest an, cei peste un milion de candidaţi înscrişi pe o singură platformă au avut de ales între aproximativ 230 de mii de joburi.

În ceea ce priveşte salariile, o parte dintre acestea au ţinut pasul cu inflaţia. De exemplu, în Medicină, salariul oferit a crescut cu 14%, iar în HoReCa şi Turism - plusul a fost de 10 procente. La polul opus sunt joburile din Management care au fost plătite mai puţin cu 7,6%. În timp ce în domeniile Financiar şi Contabilitate, vorbim de o scădere de aproape trei puncte procentuale.

Totuşi, chiar dacă banii nu sunt neapărat mai mulţi, oferta este mai bogată în domeniile Financiar şi Contabilitate, dar şi în Construcţii şi IT, unde observăm o creştere de peste 60% a numarul de joburi. În timp ce Medicina şi Vânzările au avut cu aproximativ 50% mai multe locuri de muncă disponibile.

Vezi și

Pentru perioada următoare, autorii raportului au făcut şi câteva previziuni în ceea ce priveşte piaţa muncii. Astfel, până la sfârşitul anului, cele mai căutate joburi vor fi cele cu program hibrid. Iar în contextul scumpirilor, mulţi candidaţi vor căuta să suplinească veniturile şi vor aplica în număr mare şi la locurile de muncă cu jumătate de normă.

În ceea ce priveşte oferta salarială, românii vor aprecia anunţurile care oferă transparenţă în acest sens. De altfel, joburile care au salariul afişat au înregistrat deja, în perioada ianuarie - iunie 2022, cu 37% mai multe aplicări faţă de cele care divulgă venitul abia la interviu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Oferta de joburi s-a dublat în prima jumătate din 2022: În ce domenii sunt salarii mai mari, chiar şi cu 14%