Percheziții la Iași privind fapte legate de protejarea patrimoniului cultural
Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii efectuează joi percheziții în 10 locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil
Direcția Națională Anticorupție informează că procurorii efectuează joi percheziții în 10 locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul unei instituții publice, într-un dosar privind fapte în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil.
"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil, comise în perioada 2011 — 2015. În cursul zilei de 25 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", precizează într-un comunicat de presă DNA.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea SRI și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰