Observator » Ştiri economice » Pîslaru: Niciun salariu din sectorul public nu va scădea prin noua lege a salarizării

Pîslaru: Niciun salariu din sectorul public nu va scădea prin noua lege a salarizării

Pîslaru: Niciun salariu din sectorul public nu va scădea prin noua lege a salarizării Pîslaru: Niciun salariu din sectorul public nu va scădea prin noua lege a salarizării - Hepta
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 03.06.2026, 20:13 | Modificat la 03.06.2026, 20:15

Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat miercuri că niciun salariu din sectorul public nu va scădea prin noua lege a salarizării şi niciun angajat din sectorul public nu va pleca cu mai puţini bani acasă, în urma acestei reforme.

"Niciun venit aflat în plată în sectorul public nu va scădea ca urmare a acestei legi. Niciun angajat din sectorul public nu va pleca acasă cu mai puţini bani ca urmare a acestei reforme", a declarat Dragoş Pîslaru într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.

El a precizat că vede proteste care au loc din partea sindicatelor şi vede reacţii legate de scăderi.

"Aş vrea cumva să fie foarte clar ce am spus mai devreme, nu există niciun fel de scădere, nu există niciun fel de reducere de venit. Este însă clar după primele luni de consultări că este un proiect care are lacune şi trebuie să-l îmbunătăţim. Şi aici vreau să fie foarte clar, încă o dată, istoricul. Discutăm de un proiect care a început să se lucreze la el din 2022, trebuia finalizat în 2023. Discutăm de mandate succesive care au fost deţinute de către Partidul Social-Democrat, care a avut această responsabilitate să pregătească acest proiect. Şi cumva văzând recente atacuri, din această zonă, nu pot să-mi ascund această reacţie clară de nedumerire cu privire la faptul că au avut timp dumnealor să scoată acest proiect din 2022 încoace în consultare publică de atâtea ori", a spus Pîslaru.

Articolul continuă după reclamă

El s-a referit la criticile aduse legii şi a precizat că o parte din ele "se bazează pe interpretări greşite sau pe manipulări cinice folosite în scop politic".

"Nu este un proiect de creştere salarială, este un proiect de echitate salarială", a mai spus Dragoş Pîslaru.