Topul oraşelor din România unde se câştigă cel mai bine. Salariu mediu net lunar a depăşit şi 1.000 de euro
Dacă unele zone din România se află în pragul sărăciei, în altele salariul mediu net a depăşit chiar şi 1.000 de euro. Iată topul oraşelor din România unde se câştigă cel mai bine.
Capitala şi judeţele Cluj şi Timiş conduc clasamentul celor mai mari salarii medii nete din economia locală, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar, citat de Mediafax.
Salariul net, peste 1.000 de euro
Astfel, un angajat din Bucureşti avea un salariu mediu net lunar de peste 5.200 de lei în luna septembrie a acestui an, adică peste 1.000 de euro. În Cluj, salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net, iar Timişul a completat podiumul celor mai mari salarii din ţară, cu o medie de circa 4.300 de lei net.
Salariile din Bucureşti au crescut cu 15% în septembrie 2022 faţă de aceeaşi lună din anul 2021, iar cele din Cluj şi Timiş au crescut cu 13%. Cel mai mult au crescut salariile din Sălaj, cu 25% în septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, până la aproape 3.500 de lei, urmate de cele din Covasna, cu o creştere de 20%, până la puţin peste 3.300 de lei net, şi cele din Sibiu, cu 19%, până la o valoare medie lunară de aproape 4.200 de lei.
Patru judeţe au înregistrat salarii medii nete lunare mai mici de 3.000 de lei: Harghita, Vrancea, Teleorman şi Vâlcea.
În Bucureşti lucrau aproape 1,06 milioane de persoane în luna septembrie din acest an, în creştere cu 5.245 de angajaţi faţă de septembrie 2021, în Cluj lucrau circa 275.500 de angajaţi, în creştere cu aproape 8.800 de persoane faţă de septembrie 2021, iar în Timiş erau circa 262.500 de salariaţi, în creştere cu puţin peste 4.000 de persoane.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰