Video Val de scumpiri la raft. Legumele şi fructele vor costa mai mult, iar pâinea se scumpeşte cu 10%
Toamna asta, coșul plin cu legume și fructe cu gust, de la producătorii autohtoni, riscă să rămână o amintire. Merele, perele, strugurii, roșiile, ardeii, cartofii sau ceapa ar putea costa mai mult în perioada următoare. Odată cu trecerea la produsele din import, alimentele de bază vor fi mai scumpe.
Pe lista scumpirilor se află alimentele de bază ale acestui sezon. Noile stocuri vor fi aduse preponderent din Turcia, Cipru, dar și Spania.
Pe lângă prețul de achiziție mai ridicat al fructelor și legumelor intervine o altă problemă majoră. Costurile de transport uriași alimentate de scumpirea carburanților. Toate aceste procente se vor descărca direct în prețurile de pe tarabe.
Potrivit INS, 33% dintre managerii din Comerțul cu Amănuntul, chestionați în septembrie, anticipează creșteri în prețuri în perioada atenție septembrie-noiembrie, în timp ce doar 1% se așteaptă la scăderi. Iar partea proastă e că nu doar fructele și legumele vor fi mai scumpe.
Pâinea și produsele de panificație vor fi cu 10% mai scumpe și vor crește cel mai probabil și prețurile uleiului, dar și al cărnii. Acestea au fost informațiile. Revin în jurnalul următor cu alte informații.
