Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vouchere de vacanţă 2024. Cine sunt primii români care primesc cei 1.600 de lei de la stat. Ce condiţie trebuie îndeplinită

Vouchere de vacanţă 2024. Profesorii şi angajaţii din învăţământul românesc vor fi prima categorie de bugetari cărora le va fi livrată suma de 1.600 de lei aferentă voucherelor pentru vacanţă de anul acesta. Banii vor oferiţi angajaţilor care au un salariu net maxim de 8.000 de lei.

de Redactia Observator

la 17.05.2024 , 11:40

Un voucher de vacanţă verde oferit bugetarilor români Profesorii şi angajaţii din învăţământ vor fi primii care primesc voucherele de vacanţă în 2024 - arhivă

Vouchere de vacanţă 2024. Valoarea tichetelor de vacanţă a crescut de la 1.450 la 1.600 de lei de anul acesta. Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat pe 15 mai 2024 un ordin prin care angajaţilor din sistemul de învăţământ care nu depăşesc un salariu net de 8.000 de lei, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora, le sunt acordate vouchere de vacanţă în valoare de 1.600 de lei pe an, relatează edupedu.ro.

“(7) Pentru personalul din sistemul de învăţământ se acordă anual vouchere de vacanţă în cuantum de 1.600 lei, în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2026, ale căror salarii nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază din luna acordării acestora. (8) Pentru personalul din sistemul de învăţământ în calculul salariului net cuvenit funcției de bază de până la 8000 lei sunt incluse toate drepturile salariale aferente funcției de bază", este specificat în ordinul care modifică anex pentru aprobarea Regulamentului de acordare a voucherelor de vacanță pentru unitățile/instituțiile de învăţământ de stat, în Ministerul Educaţiei şi în alte instituții publice din subordinea/coordonarea acestuia, pentru anii 2023 — 2026.

Vouchere sunt impozitate

Articolul continuă după reclamă

Sumele reprezentând voucherele de vacanță sunt supuse impozitării: "(6) Pentru sumele reprezentând vouchere de vacanța se calculează şi se rețin contribuții pentru asigurări sociale de sănătate și sunt supuse impozitării în luna în care au fost acordate beneficiarului La articolul 10, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(8) În situația în care se restituie contravaloarea voucherului de vacanță, persoana beneficiază de recalcularea contribuției pentru asigurări sociale de sănătate şi impozitului în luna următoare restituirii.”

Ordinul semnat de ministru poate fi accesat la link-ul următor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați trecut la anvelope de iarnă?
Observator » Ştiri economice » Vouchere de vacanţă 2024. Cine sunt primii români care primesc cei 1.600 de lei de la stat. Ce condiţie trebuie îndeplinită