Barem Matematică Bac 2023 sesiunea de toamnă. Cum se rezolvă subiectele
Bacalaureatul de toamnă 2023 a continuat joi, 17 august, cu proba obligatorie a profilului. Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul subiecte.edu.ro subiectele şi baremele de la proba de Matematică şi cea de Istorie.
Miercuri, 16 august, absolvenţii de liceu au început sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2023 cu proba la Limba Română, unde, la subiectul III, au avut de realizat un eseu: tema şi viziunea despre lume, reflectate într-o operă de Mihail Sadoveanu.
Astăzi, 17 august, absolvenţii s-au prezentat la proba obligatorie a profilului: Matematică sau Istorie. Conform calendarului, vineri, 18 august, se va desfășura proba la alegere a profilului și specializării, iar luni, 21 august, va avea loc proba la Limba și literatura maternă. Absolvenții clasei a 12-a vor afla primele rezultate, înainte de contestații, pe 25 august.