Video Cea mai dorită facultate din România în 2026. 10 elevi se bat pe un loc la admitere
Discutăm acum despre schimbările radicale de pe piaţa universitară, înainte de admiterea din acest an! Facultăţile fac curat în liste. Adică apar specializări de viitor, iar cele care nu mai ţin pasul cu vremurile sunt lichidate.
Admiterea de anul acesta aduce multe specializări noi pentru programele de la licență și de la masterat, tocmai pentru a-i atrage pe tineri spre domenul universitar. La Facultatea de Limbi Străine de la Universitatea din București interesul este uriaș din partea tinerilor, concurența este una foarte mare. Dar vă spun și că au programe noi pentru anul care vine.
Facultatea unde se bat 10 pe un loc
Managementul stilului de viață sănătos, Drept european sau Schimbări climatice, lucruri pe care noi nu le-am avut la dispoziție în momentul în care am fost să ne înscriem la facultate. Un interes uriaș este la fel ca anul trecut și pentru partea de Psihologie, dar și la Matematică și Drept. La Politehnică așteptarea cea mai mare este desigur pentru partea de calculatoare, de 10 pe loc, dar crește interesul și pentru Robotică, unde studenții sunt chiar întâmpinați de un roboțel.
Ce mai aduce nou această toamnă pentru studenți? Taxe mai mari, și taxele de înscriere, dar și cele de școlarizare. 8.000 de lei la Drept, de exemplu, 19.000 de lei la Medicină, la Universitate, 5.500 de lei în primul an, dar din anul al doilea studenții vor plăti o taxă de școlarizare de 8.000 de lei pe an.
