Antena Meniu Search
x

Video Concurență mare între francezi la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Patru studenți se bat pe fiecare loc

Nu doar românii vor la facultăţile de la noi din ţară. Anul acesta, un număr record de tineri francezi s-au înscris la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Sunt 740, mai exact, care se bat pe cele 150 de locuri dedicate studiilor în limba franceză. 

Clara Mihociu
de Clara Mihociu

la 19.07.2021, 12:43

Vezi și

Numărul record se explică prin faptul că aici taxele sunt mai mici decât cele pe care le-ar plăti la universitățile de la ei din țară, chiar dacă vorbim de o taxă de 7.500 de euro pe an. Un alt aspect este faptul că admiterea la facultățile de medicină și farmacie din România este mai ușoară decât în alte state membre UE, iar astfel studenții au șanse mai mari să ocupe un loc. Sunt în total doar la Universitatea de Farmacie și Medicină din Iași 630 de locuri rezervate studenților din străinătate - 200 de locuri la medicină generală în limba engleză și 150 la medicină generală în franceză.

După pandemie studenţii intră la facultate mai uşor decât înainte

Notele de la Bacalaureat au fost mai mari, iar multe dintre facultăţi au renunţat la examenele scrise. Mai sunt însă câteva care nu au lăsat garda jos. În Bucureşti, sunt doar cinci cele care nu au renunţat la admiterea pe bază de examen - Politehnica, Medicina, Dreptul, Teologia şi Arhitectura. Iar concurenţa este mare. Astăzi au început primele examene cu prezență fizică la Politehnică, una dintre facultăţile cu cea mai mare rată de angajare a studenţilor.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Educatie » Concurență mare între francezi la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Patru studenți se bat pe fiecare loc