Video Elevii din peste 2.000 de localităţi din întreaga ţară, unde rata de infectare este de sub 1 la mia de locuitori, aşteptaţi să revină la şcoală
Mâine începe şcoala cu noi reguli pentru elevi. De acum este luată în calcul doar limita ratei de infectare de 1 la mie. Scenariile galben și roşu au fost comasate într-unul singur.
- Elevii din localităţile unde rata de infectare este de sub 1 la mia de locuitori revin în bănci, respectând normele de protecţie.
Vorbim despre două scenarii care vor fi propuse de consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ. În primul, de mâine, preşcolarii şi elevii din toţi anii vor participa la cursuri, bineînţeles cu respectarea normelor de protecţie. Acestora li se vor adăuga, din 10 mai, şi cei din clasele terminale.
Decizia va fi aplicată în localităţile unde incidența cumulată a cazurilor de infectare din ultimele două săptămâni nu depăşeşte 1 la mia de locuitori.
În caz contrar, se va activa cel de-al doilea scenariu. În care, alături de preşcolari şi elevii din învăţământul primar, vor fi în clase doar cei din clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a. La aceștia se adaugă şi elevii din toate școlile speciale, care vor fi prezenţi la ore indiferent de scenariul care se va aplica.
În acest moment, în peste 2.000 de localități rata de infectare este sub 1 la mie, iar ordinul emis de ministere vine în contextul în care în ţară, din data de 2 mai, nu mai există nicio localitate carantinată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰