Video Începe testarea PISA 2025 în România. Rezultatele elevilor vor fi aflate abia în 2026. Anul trecut am fost la coada clasamentului european
Începe o nouă rundă a testării PISA. Program ce va evalua performanțele elevilor de 15 ani de a rezolva probleme din viața reală în domenii precum lectură, matematică și științe.
Testarea PISA va avea loc în perioada 12 mai - 9 iunie și va fi organizată în format digital. Rezultatele, însă, vor fi aflate abia în decembrie 2026. La această evaluare internațională vor participa peste 10.000 de elevi de 15 ani, care vor fi evaluați la matematică, științe, lectură, o limbă străină, dar și competențe digitale.
Testarea PISA va avea loc în perioada 12 mai - 9 iunie
Elevii selectați sunt atât de la școli din mediul urban, cât și din mediul rural, dar și de la învățământ în limba maghiară.
Evaluarea va dura aproximativ 4 ore, dar este structurată pe mai multe etape: 15 minute de introducere, 120 de minute pentru testul cognitiv și 45 de minute pentru completarea chestionarelor.
Testele PISA testează practic cunoștințele elevilor de 15 ani acumulate în timpul anilor de școală și capacitatea de a-și folosi aceste cunoștințe în viața reală.
Anul trecut, rezultatele obținute de elevii români ne-au clasat la coada clasamentului european, fiind sub medie la toate disciplinele.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰