Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Premieră! Tinerii vor vizita locul unde s-a votat Unirea Principatelor Române

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României marchează împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Unite, prin două acțiuni speciale, dedicate momentului crucial în istoria țării, care a pus bazele statului modern român.

de Redactia Observator

la 23.01.2024 , 17:54

„Pentru a onora memoria marelui reformator Alexandru Ioan Cuza, FDVDR a lansat concursul „Cuza: tineri, lege și reformă”, dedicat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14-20 de ani, care sunt provocați să își imagineze că sunt Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care a scris prima lege a educației și a pus bazele învățământul românesc, și să scrie o reformă contemporană pentru sistemul educațional din România. Participanții sunt încurajați să propună idei inovatoare și realizabile pentru a contribui la îmbunătățirea calității învățământului din România. Toate propunerile primite din partea participanților vor fi expediate către Ministerul Educației. Impactul real al concursului constă în posibilitatea oferită tinerilor de a-și exprima viziunile și de a contribui la schimbarea și dezvoltarea sistemului de învățământ românesc.

Mai mult, participanții sunt invitați să propună idei inovatoare pentru o educație modernă și de excelență, continuând astfel viziunea reformistă a lui Cuza în domeniul educației. Anual, mii de copii și tineri supradotați, absolvenți ai instituțiilor de învățământ din România, aleg să își continue parcursul academic și profesional în afara țării. Acești copii și tineri supradotați, care au capacitatea de a schimba și contribui la dezvoltarea țării, nu sunt susținuți prin programe educaționale speciale sau de către legi aplicate. Înscrierile în concurs se fac în perioada 19 - 25 ianuarie. Regulamentul concursului poate fi consultat aici, iar înscrierea în proiect se realizează prin completarea formularului de înscriere”, transmite FDVDR.

Pe 24 ianuarie va avea loc un tur ghidat destinat elevilor olimpici, care vor putea astfel să înțeleagă mai bine evenimentele care au dus la Unirea Principatelor.

Articolul continuă după reclamă

„Cea de-a doua inițiativă, lansată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, va avea loc pe 24 ianuarie, și constă într-un tur ghidat „Pe urmele lui Cuza în București”, dedicat elevilor olimpici din București. Ghidat de către istoricul Tudor Vișan-Miu, turul va oferi participanților o incursiune în istoria Unirii Principatelor Unite, cu accent pe momentele cheie ce au avut loc acum 165 de ani la Palatul Patriarhiei, locul unde a fost votată Unirea. Această inițiativă nu doar aduce tinerii mai aproape de istoria națională, dar și oferă o perspectivă reală asupra legăturii dintre trecut și prezent. Elevii vor avea ocazia să înțeleagă mai bine evenimentele care au condus la Unirea Principatelor Unite și să se conecteze la moștenirea lăsată de domnitorul Cuza.

În anul în care celebrăm 165 de ani de la Unirea Principatelor Unite, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României amintește că educația și implicarea tinerilor sunt cheia construirii unui viitor de excelență. Prin aceste două inițiative speciale, FDVDR nu doar celebrează evenimentele istorice, ci și investește în viitorul liderilor și gânditorilor care vor continua să construiască și să reformeze societatea românească”.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Educaţie » Premieră! Tinerii vor vizita locul unde s-a votat Unirea Principatelor Române