Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cursurile nu se suspendă în 146 de școli din București, anunță Inspectoratul Școlar

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a anunțat că 146 de unități de învățământ vor fi deschise pentru elevi, vineri, luni și marți, deoarece în acestea nu sunt organizate secții de votare. Elevii vor merge la școală în regim normal.

de Daniel Murărescu

la 23.09.2020 , 16:59

elevi la școală Școlari ce poartă măști de protecție stau în bănci în timpul vizitei primarului general al Capitalei, Gabriela Firea, la Școală Gimnazială nr. 181 din București, 9 septembrie 2020 - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta
  • 146 de unități de învățământ din București rămân deschise
  • Elevii vor participa la cursuri după programul stabilit
  • Cele mai importante știri ale zilei, la Observator 19

"În Municipiul Bucureşti, în 146 unităţi de învăţământ (36 unităţi în sectorul 1, 31 unităţi în sectorul 2, 27 unităţi în sectorul 3, 25 unităţi în sectorul 4, 23 unităţi în sectorul 5 şi 4 unităţi în sectorul 6) nu sunt organizate secţii de votare şi continuă activitatea didactică potrivit scenariului aprobat de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă", a transmis, miercuri, Inspectoratul Şcolar din Capitală.

Nu a fost publicată o listă a școlilor care vor rămâne deschise, elevii urmând a fi anunțați, cel mai probabil, de conducerea fiecărei unități în parte sau de cadrele didactice.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, miercuri, că orele se vor derula online, în 25, 28 şi 29 septembrie, în toate unităţile de învăţământ în care vor fi amenajate secţii de votare.

Articolul continuă după reclamă

Ordinul ministrului Educaţiei a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Educaţie » Cursurile nu se suspendă în 146 de școli din București, anunță Inspectoratul Școlar