Antena Meniu Search
x

Școlile private pot face cursuri online în timpul vacanței de la învățământul de stat, anunță ministrul Educației

Școlile private pot face cursuri online în timpul vacanței din toate școlile, grădinițele și liceele de stat, în perioada 25 octombrie – 5 noiembrie, potrivit explicației oferite de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro.

Ana Maria Ghiarasim
de Ana Maria Ghiarasim

la 22.10.2021, 22:28

Sorin Cîmpeanu: ”Școlile private pot face școală online în timpul vacanței de la școlile de stat”
Sorin Cîmpeanu: ”Școlile private pot face școală online în timpul vacanței de la școlile de stat” - Mediafax Foto / Eduard Vinatoru via Hepta

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost întrebat dacă unitățile de învățământ privat, în vacanța prevăzută doar la stat prin ordinul de ministru semnat vineri seara, pot face lecții online cu elevii și nu trebuie să-și ia neapărat vacanță.

”Din perspectiva reglementării Articolului 8 din Hotărârea CNSU nr. 91, se suspendă activitatea cu prezență fizică. Iar asta poate conduce, conform CNSU, fie la vacanță, fie la învățământ online. Articolul 8 nu intră sub incidența Ministerului Educației, este reglementat de CNSU”, a fost răspunsul lui Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro.

Vacanță forțată pentru elevii de la stat, cei din privat pot face școală online

Elevii intră în vacanță forțată de luni, pentru următoarele două săptămâni. Dacă în cazul unităților de învățământ de stat este vorba despre o ”vacanță suplimentară de două săptămâni” pentru copiii din invatamantul prescolar, adica cei din gradinite, plus clase primare, gimnaziale, liceale, profesionale şi postliceale. În cazul unităților de învățământ private, Articolul 8 din Hotărârea CNSU menționează că se suspendă doar prezența fizică la unitățile de învățământ private:

„Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021”, se arată în textul hotărârii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Educatie » Școlile private pot face cursuri online în timpul vacanței de la învățământul de stat, anunță ministrul Educației