Antena Meniu Search
x

Sorin Cîmpeanu susţine că toţi angajaţii din învăţământ beneficiază de teste non-invazive: "Profesorii nu trebuie să plătească"

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că hotărârea aprobată recent privind folosirea testelor rapide din salivă pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2 oferă tuturor angajaţilor din sistemul de educaţie, şi nu doar elevilor, posibilitatea de a folosi aceste teste. „În acest moment, din perspectiva legislaţiei, nu există posibilitatea ca profesorii să fie supuşi obligaţiei de plată a testelor care să confirme testele pe bază de salivă, testele antigen rapide sau testele PCR”, susţine ministrul.

de Redactia Observator

la 10.10.2021, 21:55

Sorin Cîmpeanu susţine că toţi angajaţii din învăţământ beneficiază de teste non-invazive: "Profesorii nu trebuie să plătească"

„Hotărârea numărul 83 prevede teste non-invazive pentru toţi angajaţii din sistemul de învăţământ, alături de toţi şcolarii şi toţi elevii. Deci testarea non-invazivă este asigurată din bugetul statului pentru angajaţii din învăţământ. În al doilea rând, avem Codul Muncii care, nefiind modificat, prevede ca angajatorii să pună la dispoziţie angajaţilor aceste teste, dacă vorbim de teste PCR sau teste antigen rapide”, a declarat Sorin Cîmpeanu duminică seară, într-o intervenţie la Digi24, citat de news.ro. Potrivit ministrului, legislaţia actuală nu îi poate obliga pe angajaţii din educaţie să plătească pentru confirmarea testelor din salivă a căror folosire a fost aprobată de CNSU sâmbătă.

„În condiţiile actuale, în acest moment, din perspectiva legislaţiei, nu există posibilitatea ca profesorii să fie supuşi obligaţiei de plată a testelor care să confirme testele pe bază de salivă, testele antigen rapide sau testele PCR”, a adăugat ministrul.

70 de milioane de teste

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat Hotărârea nr. 83 privind includerea testelor rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă în categoria stocurilor de urgenţă medicală de strictă necesitate, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităţilor de învăţământ şi asigurarea fondurilor necesare achiziţionării acestora din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, anunţă autorităţile.

Coform deciziei CNSU, se aprobă stabilirea unei noi categorii de produse, stocuri de urgenţă medicală de strictă necesitate, constând în teste rapide de determinarea antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităţilor de învăţământ, cantitatea necesară fiind de 70 de miioane de teste.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Educatie » Sorin Cîmpeanu susţine că toţi angajaţii din învăţământ beneficiază de teste non-invazive: "Profesorii nu trebuie să plătească"