Video Titularizare 2024. Au început probele practice și inspecțiile la clasă. Când are loc proba scrisă
Titularizare 2024. După emoţiile elevilor, a venit şi rândul profesorilor sau a viitoarelor cadre didactice. De astăzi încep probele pentru titularizare. Mii de români îşi încearcă norocul la examenul de titularizare pentru a prinde un loc stabil de muncă în învăţământ.
Examenul național de titularizare constă în două probe. Astăzi debutează probele practice și inspecțiile la clasă, care se vor desfășura până aproape de sfârșitul lunii iunie. Bineînțeles, după susținerea acestor probe, cei nemulțumiți pot depune contestații, iar după soluționarea lor, până pe 5 iulie, vor fi afişate rezultatele.
Proba scrisă are loc pe 17 iulie
Urmează apoi, cea de-a doua probă la examenul de titularizare 2024, cea scrisă, care este programată pe data de 17 iulie. Primele rezultate vor fi afișate pe 23 iulie, urmând ca rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, să fie anunţate la sfârșitul lunii iulie, pe 31. După care va avea loc Repartizarea candidaţilor ce se va desfăşura pe 1 şi 2 august.
Titularizarea este practic, examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală iar pentru a se titulariza profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă. Există și varianta de a deveni suplinitor – pentru angajarea pe perioadă determinată – aici candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰