Antena Meniu Search
x

Bruce Springsteen a semnat scutirea unei eleve, în timpul unui concert. Fata chiulise de la şcoală ca să îl vadă live

Bruce Springsteen a semnat scutirea de la şcoală a unui fan. La 31 martie, în timpul concertului său de la Chase Center din San Francisco, în Statele Unite, atenţia cântăreţului a fost acaparată de o tânără din faţa scenei. Potrivit Fox News, aceasta ţinea în mână o pancartă pe care scria: "Lipsesc de la şcoală, poţi să-mi semnezi biletul de absenţă?".

de Redactia Observator

la 11.04.2024, 09:15

Bruce Springsteen
Bruce Springsteen - Profimedia

Cântăreţul melodiei "Born In the USA" s-a aplecat spre primul rând pentru a citi biletul. "Doamnă Norman, îmi pare rău că am lipsit ieri de la lecţii", era textul. "Am fost cu părinţii şi sora mea să îl văd pe legendarul Bruce Springsteen şi E Street Band, care fac inimile să zvâcnească, pantalonii să cadă, pământul să se cutremure, fundul să se clatine, dragostea să se ridice şi istoria să scrie". Amuzat de situaţie, cântăreţul a semnat fără ezitare, spre încântarea acestui fan de 11 ani.

Bruce Springsteen i-a semnat scutirea

Nu este prima dată când Bruce Springsteen semnează o scutire pentru un elev din public, relatează news.ro. În 2016, aceeaşi solicitare a fost făcută la o sesiune de autografe a autobiografiei sale "Born to Run", în Philadelphia. Un tânăr s-a prezentat, cerând semnătura cântăreţului pe scutirea pentru şcoală. "Vă rog să-l scuzaţi pe Michael Fenerty pentru că a întârziat astăzi la şcoală. A venit la librăria din Philadelphia pentru a mă întâlni şi a obţine o copie a cărţii mele", scria pe bilet, potrivit ABC News .

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Concertul din San Francisco al lui Bruce Springsteen face parte din turneul său mondial, care a început în februarie 2023 şi a fost apoi amânat din cauza unui ulcer peptic. "Aici, pe E Street, avem inima frântă că trebuie să amânăm aceste concerte", a explicat el pe Instagram. Din fericire, cântăreţul a putut reveni pe scenă în 19 martie 2024, alături de trupa sa E Street Band. El va reveni în forţă în Franţa, la un an de la spectacolul de la Paris La Défense Arena, şi va concerta în 25 mai la Orange Vélodrome din Marsilia.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Entertainment » Bruce Springsteen a semnat scutirea unei eleve, în timpul unui concert. Fata chiulise de la şcoală ca să îl vadă live