Video Cadou pentru fanii Harry Potter. Când va fi difuzat episodul aniversar "Revenire la Hogwarts"
Cadou de an nou pentru fanii Harry Potter. La 20 de ani de la lansarea primului film al francizei, îndrăgitele personaje ale seriei revin pe micile ecrane într-un episod aniversar. Cu nici două săptămâni înainte, producătorii au prezentat trailerul filmului care stârneşte controverse şi poveşti despre presupuse idile între protagonişti.
Daniel Radcliffe, Emma Watson şi Rupert Grint au revenit, pentru episodul aniversar, în Studioul Warner Bros din Londra - acolo unde, cu 20 de ani în urmă a început magia. Decorul este chiar Sala Mare, locul unde 400 de copii au devenit magicienii caselor Gryffindor, Slytherin, Ravenclaw şi Hufflepuff, iar cei trei au şi invitaţi speciali. Printre ei, Helena Bonham Carter, Gary Oldman şi producătorii filmului.
Aventura celor trei copii magicieni a început în 2001 cu Harry Potter şi Piatra Filosofală
Bazat pe cartea lui J.K.Rowling, filmul s-a bucurat de un succes planetar. Zece ani cât au durat filmările cei trei au crescut împreună şi au devenit cei mai buni prieteni. Unii ar fi cunoscut chiar prima iubire în faţa camerelor. Fanii vorbesc despre o posibilă legătură între Emma Watson şi Tom Felton, Hermione şi Draco în film. Reţelele sociale au fost împânzite de postări cu cei doi, după apariţia trailerului special, în care cei doi se îmbrăţişează.
Episodul aniversar "Revenire la Hogwarts" va fi difuzat pe 1 ianuarie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰