Observator » Entertainment » România, reprezentată la Festivalul de Film de la Veneția de Alina Șerban, cu filmul de debut "Eu contez"

Video România, reprezentată la Festivalul de Film de la Veneția de Alina Șerban, cu filmul de debut "Eu contez"

Editor Simona Moloiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.09.2026, 21:06 | Modificat la 02.09.2026, 21:06

George Clooney și Danny Boyle dau startul Festivalului de Film de la Veneția, în seara aceasta. Starul din Ocean's Eleven va primi premiul pentru întreaga carieră, iar regizorul britanic va avea premiera filmului "Ink" care descrie cum a cumpărat magnatul american Rupert Murdoch tabloidului britanic "The Sun". România va fi reprezentată de filmul de debut al regizoarei Alina Șerban.

Covorul roșu a fost întins pe insula Lido din Veneția. George Clooney, care va primi Leul de Aur la ceremonia de deschidere a ajuns primul.

"Am decis să-i acordăm Leul de Aur lui George Clooney deoarece, într-un fel, actorul este victima propriei sale imagini, aceea de bărbat seducător, de simbol al frumuseții. Iar uneori oamenii uită că este un mare actor, unul dintre cei mai mari actori ai momentului, dar și un mare cineast, un mare regizor" explică directorul artistic al festivalului, Alberto Barbera.

Au urmat actrițele Kate Mara și Laura Dern, precum și Maggie Gyllenhaal, care va prezida juriul.

Articolul continuă după reclamă

În zilele următoare vor păși pe covorul roșu Robert Pattinson, Javier Bardem, Penelope Cruz și frații Gallagher de la Oasis. Alături de ei, John Malkovich, care joacă în pelicula Wild Horse Nine, una dintre favoritele la marele premiu.

Producția Ink, despre preluarea tabloidului britanic "The Sun" de Rupert Murdoch, și thrillerul Bunker, al regizorului Florian Zeller sunt considerate printre filmele cu șanse reale la Oscar. Spre deosebire de edițiile trecute, blockbusterurile americane lipsesc anul acesta de la Veneția.

"Produc mai puține filme, mai costisitoare. Unele dintre ele au un succes foarte mare la public, iar altele sunt, dimpotrivă, un dezastru comercial" a mai spus Alberto Barbera.

Pe acelaşi subiect

Anul acesta, România va fi reprezentată de filmul de debut al regizoarei Alina Șerban, "Eu contez", o poveste despre umanitate, care va avea premiera mondială în secțiunea filmelor independente.