Video Victoria Alinei Șerban la Festivalul de Film de la Veneția vine cu două premiere
După zece zile de proiecții, premiere și apariții spectaculoase pe covorul roșu, Festivalul de Film de la Veneția și-a desemnat câștigătorii. Leul de Aur a mers la "Woman Unknown", semnat de regizoarea daneză May el-Toukhy, iar John Malkovich și-a adăugat un nou trofeu în palmares. Ediția de anul acesta aduce însă și un succes important pentru România: "Eu contez" – "I Matter", lungmetrajul scris și regizat de Alina Șerban, a câștigat Premiul Publicului.
"Publicul este sursa vitală a cinematografiei, iar câștigătorul său este "Eu contez", Alina Șerban"
În aplauzele tuturor celor prezenți, Alina Șerban a urcat pe scena festivalului, unde a primit Premiul Publicului de la coregraful Wayne McGregor.
Filmul "Eu contez", inspirat din viața regizoarei, este povestea unei fete de etnie romă care crește în sistemul de protecție a copilului din România.
""Eu contez" este despre ce înseamnă să fii fată, de etnie romă și să provii dintr-un centru pentru copii. Vreau să dedic acest film și toată munca depusă de-a lungul anilor, acelor tineri care trăiesc fără condiții de bază decente, așa cum am trăit și eu, visând la apă caldă și care visează să termine, în sfârșit, liceul" a spus Alina Șerban.
Victoria Alinei Șerban vine cu două premiere: este prima regizoare română premiată la Veneția pentru un lungmetraj și prima regizoare de etnie romă care câștigă un trofeu la celebrul festival de film.
"Woman Unknown" a primit Leul de Aur
Leul de Aur i-a revenit filmului "Woman Unknown", semnat de regizoarea daneză May el-Toukhy, singura femeie care a concurat pentru marele premiu.
Acțiunea filmului se petrece în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial și urmărește povestea unei menajere a cărei fostă relație cu un soldat german amenință să-i distrugă viitorul.
"Pentru mine personal, "Femeie necunoscută" este despre corpul feminin drept câmp de luptă. Și, în același timp, filmul spune povestea unor femei care sunt invizibile, nevăzute și fără glas" a spus regizorul May El-Toukhy.
Protagonista filmului, Mathilde Arcel, a obținut premiul pentru cea mai bună actriță. La categoria masculină, trofeul a ajuns la John Malkovich, grație rolului unui agent CIA în comedia ''Wild Horse Nine''.
Favoritul de anul acesta, filmul-documentar NAZA, a câștigat premiul juriului.
