Observator » Evenimente » Alina Şerban a impresionat cu filmul "Eu contez" la Veneţia şi a primit aplauze minute în şir

Video Alina Şerban a impresionat cu filmul "Eu contez" la Veneţia şi a primit aplauze minute în şir

Editor Radu Badiu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 09.09.2026, 20:21 | Modificat la 09.09.2026, 20:28

Spectacol ce n-a văzut Veneţia! Regizoarea Alina Şerban a adus muzica şi dansurile romilor pe covorul roşu de la Festivalul de Film şi a impresionat total! La fel de mult au fost impresionaţi şi criticii după premiera filmului său, care are un mesaj emoţionant.

Scene unite de muzică, accente de comedie şi personaje simpatice marchează debutul regizoarei Alina Şerban. Proiecţia a fost urmată de minute întregi de aplauze.

"A fost incredibil. A fost o experienţă aproape electrizantă. Dacă aş cita unul dintre fotografii internaţionali prezenţi la covorul roşu a spus că mi-ar da Golden Lion, Leul de Aur, pentru cel mai bun red carpet. Păi dacă mi s-a cerut muzică, am adus muzică!", a declarat Alina Şerban.

Pentru premiera mondială, Alina Şerban i-a dus la Veneţia pe toţi cei 16 copii şi tineri actori din centre de plasament care apar în film.

Articolul continuă după reclamă

"Ei urmau să se vadă pe ei înşişi pe marele ecran. A fost ca şi cum era ziua de naştere a tuturor. Cam aşa", a mai spus regizoarea.

Filmul "Eu contez", inspirat din viaţa regizoarei, este povestea unei fete de etnie romă care creşte în sistemul de protecţie a copilului din România. Un mesaj de încurajare pentru toţi cei care au visuri îndrăzneţe în ciuda mediilor defavorizate în care trăiesc.

"Am vrut să le spun că ei se vor descurca. Să le spun că sunt demni de respect, de iubire şi că există un loc şi pentru ei în lume", a declarat Alina Şerban.

Pe acelaşi subiect

Momentul românilor a fost depăşit în intensitate şi emoţie doar de staruri de prim rang. Penelope Cruz şi Javier Bardem au făcut publicul să aplaude 16 minute. Ei joacă în „Bunker”, povestea unui cuplu căsătorit de 17 ani care trece prin momente dificile.

Veneţia a fost cucerită şi de bărbaţii din familia Affleck. Ben Affleck a venit să îl susţină pe fratele său, Casey, la prezentarea proiectului „Company”. Casey semnează regia şi are un rol important alături de copiii săi, Atticus şi Indiana.

"Este dedicat părinților mei, pentru că mi-am pierdut atât mama cât și tatăl anul acesta, și ei au fost foarte importanți pentru mine. Am vrut să le arăt acest film și nu am reușit. Cred că le-ar fi plăcut", a spus Casey Affleck, actor şi regizor.

Ceremonia de premiere și decernarea marelui premiu, Leul de Aur, vor avea loc sâmbătă. Favorite sunt peliculele Wild Horse Nine, o comedie neagră cu doi agenţi CIA, Bunker şi drama psihologică daneză Unkonwn Women.