Video Scarlett Johansson a dat în judecată compania Disney, într-un proces de milioane de dolari
Scarlett Johansson dă în judecată compania Disney, care ar fi păgubit-o cu milioane de dolari. Scandalul a pornit după ce compania a difuzat filmul "Văduva Neagră" în paralel şi pe propria platformă de streaming. Astfel, mulţi fani ai filmelor Marvel ar fi renunţat să mai plătească bani pe biletele de cinema şi au preferat să-l vadă acasă. Un tribunal din Los Angeles trebuie să facă dreptate în acest caz complicat.
- Scarlett Johansson acuză că a fost prejudiciată de compania Disney.
Lansat pe 9 iulie în întreaga lume, cu o întârziere de doi ani şi trei amânări în acest timp, "Văduva Neagră" provoacă noi controverse. A 9-a apariţie în rolul Nataşei Romanoff, unul dintre cei mai talentaţi spioni şi asasini din lume şi membru al celebrilor Răzbunători, i-a lăsat un gust amar lui Scarlett Johansson.
În vârstă de 36 de ani, actriţa susţine că i s-a garantat prin contract că filmul va avea premiera exclusiv în cinematografe şi că încasările ei sunt legate de performanţa filmului în box-office. Şi cere să i se facă dreptate în instanţă.
Este neclar cât a primit Johansson pentru rolul Natashei Romanoff în film, dar Disney susţine că i-a virat deja 20 milioane de dolari.
Procesul dintre Scartlett Johansson şi compania Disney, decis la un tribunal din Los Angeles
Nu se ştie dacă suma despre care vorbeşte compania se raportează şi la încasările filmului din box office. În primul weekend de la lansare, filmul a avut încasări de 80 de milioane de dolari numai în Statele Unite şi încă pe atât în afara graniţelor.
Marea problemă este că filmul nu a mai avut atât de mult succes din al doilea weekend, când încasările au scăzut cu 68 la sută. Scarlett Johansson crede că acesta este momentul în care spectatorii s-au mutat din cinematografe în faţa televizorului.
De anul trecut, din pandemie, Disney îşi lansează toate filmele în paralel în cinematografe şi pe propria reţea de streaming. Un factor care induce în eroare este şi data lansării filmului. Contractul prevedea o lansare în 2019, care a fost amânată până în această vară. Iar pandemia nu a fost prevăzută de niciuna dintre părţi. Disney neagă toate acuzaţiile. Un tribunal din Los Angeles va decide cine are câştig de cauză.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰