Video Simbolul în moda anului 2024. Mesaj puternic transmis de prezentarea de modă Chanel de la Paris
Fusta de balet, celebrul tutu pe care îl poartă dansatoarele, este simbolul în moda anului 2024. Cel puţin acesta este mesajul pe care l-a transmis casa de modă Chanel la Săptămâna Modei Haute Couture de la Paris. Specialiştii spun, însă, că şi impactul filmului Poor Things, nominalizat la Oscar, s-a resimţit pe deplin. Modelele au purtat funde de satin în păr precum personajul Emmei Stone.
Săptămâna Modei Haute Couture face capitala franceză să strălucească. Chanel şi-a prezentat la Paris, noua colecție de primăvară/vară din acest an, iar specialiştii spun că baletul pare să fie noua obsesie a casei de modă de lux.
Baletul, muză pentru creaţiile haute couture
Actriţa Margaret Qualley — o fostă balerină — a fost cea care a deschis prezentarea, purtând un sacou clasic Chanel, o fustă din mătase transparentă şi colanţi albi cum obişnuiesc să poarte balerinele.Totuşi fustele tutu – unele confecţionate doar dintr-un material alb translucid, altele cu paiete şi dantelă roz - au fost în centrul spectacolului şi au furat toate privirile.
Colecţia inspirată de costumele de balet nu a fost realizată la întâmplare. Anul acesta se împlinesc 100 de ani de când Gabrielle Chanel a creat primele costume de balet pentru Le Train Bleu, un spectacol interpretat de Balerinii Ruși ai lui Serghei Diaghilev în 1924.
Spectacolul cu fuste de balet de la Chanel vine la doar câteva zile după licitaţia în care fanii serialului Sex and the City s-au bătut pentru fusta tutu purtată de Sarah Jessica Parker în generic. Ofertele au început de la câteva mii de dolari, însă la final fusta s a vandut cu 52.000 de dolari. În urmă cu 20 de ani, stilistul serialului a găsit piesa în coşul unui magazin de chilipiruri şi a cumpărat-o pentru numai 5 dolari.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰