Antena Meniu Search
x

Video Summer Well 2022 a început în forţă. Peste 80.000 de oameni vor petrece 3 zile de poveste pe Domeniul Ştirbey Buftea

S-a dat startul distracţiei pe Domeniul Ştirbey. Porţile Festivalului Summer Well 2022 s-au deschis în urmă cu puţin timp şi primii petrecăreţi şi-au făcut deja apariţia. Urmează trei zile de muzică bună, în care peste 30 de artişti vor urca pe cele 4patruscene amplasate pe domeniu. 

Cristina Filip
de Cristina Filip

la 12.08.2022, 18:29

Vezi și

"S-au deschis oficial porţile de la Summer Well 2022, pe Domeniul Ştirbey din Buftea. Deja au venit foarte mulţi oameni. Am văzut câteva sute de petrecăreţi care s-au adunat aici, în jurul scenelor. Vor fi trei zile pline de surprize, dictate de bucurie, petrecere şi spectacol, dar şi de muzică bună", spune Cristina Filip, reporter Observator.

Line-up Summer Well 2022. Când urcă pe scenă Arctic Monkeys

"În această seară, pe scena principală vor urca cei de la Future Islands şi Sad Night Dynamite, dar şi alţii. În zilele următoare îi vom putea vedea pe cei de la GoldLink, Roosvelt, dar şi trupe româneşti: Şuie Paparude sau Killa Fonic. Sâmbătă seară, pe scena principală va intra formaţia Arctic Monkeys. Şi pe timpul zilei, oamenii se pot delecta cu bunătăţile de la food court sau pot participa la diverse ateliere organizate pe domeniu. Peste 80.000 de oameni şi-au cumpărat bilete la Summer Well 2022", adaugă Cristina Filip, reporter Observator.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Entertainment » Summer Well 2022 a început în forţă. Peste 80.000 de oameni vor petrece 3 zile de poveste pe Domeniul Ştirbey Buftea