Video Summer Well 2026. Surpriza serii, Michele Morrone a urcat pe scenă alături de Two Feet: "Îi iubesc pe români"
Prima zi de Summer Well s-a încheiat cu dans, muzică și zeci de mii de oameni care au uitat, pentru câteva ore, de stres, trafic și alarma de dimineață. Capul de afiș a fost Two Feet, care a urcat pe scenă alături de o apariție-surpriză: actorul și cântărețul Michele Morrone. Echipa Observator a stat de vorbă cu cei doi chiar înainte de concert.
De cum s-au deschis porțile, Domeniul Știrbey s-a umplut de culoare. Ţinute de festival, ochelari de soare chiar și după apus, prieteni veniți în gașcă și oameni care au dansat până când au uitat cât e ceasul.
"E genial, e unul dintre cele mai bine organizate festivaluri din punct de vedere al numărului de persoane per spaţiu, şi câte activităţi ai", spune un băiat.
Când a venit rândul lui Two Feet, marea de oameni din fața scenei a devenit și mai mare. Primele acorduri au ridicat publicul în picioare.
"Toată lumea a fost plină de energie, foarte multă lume la main stage. Ne-am conectat foarte tare cu artiştii. S-a simţit foarte viu, foarte vibrant, am putut să mă simt în largul meu, să dansez", spune o participantă.
Care a fost surpriza serii
Surpriza adevărată a venit odată cu Michele Morrone. Actorul și cântărețul italian a urcat pe scenă alături de Two Feet, iar împreună au cântat "Leave Me".
"Nu am mai cântat niciodată aici, sunt foarte entuziasmat. Este prima dată când sunt aici, în România, și prima dată când cânt piesa asta live, în fața oamenilor", spune artistul Two Feet.
Îi iubesc pe români, așa că sunt foarte fericit să fiu aici. Bucurați-vă de spectacol. Și bună seara!, menţionează Michelle Morrone, actor și cântăreț.
Și, dacă tot a venit la festival, nu a plecat fără o poveste de spus.
"Cineva mi-a cerut să facă o poză cu mine și a leșinat imediat, direct pe podea. I-am aruncat puțină apă rece, iar apoi chiar am făcut selfie-ul", explică Michelle Morrone, actor și cântăreț.
Pe scenă au mai urcat Charlotte Cardin, De Wayne şi Vicky Sometani.
Summer Well nu s-a trăit doar în fața scenelor. Între concerte, festivalierii au trecut și pe la Cornerul Antena, unde au avut de ales între relaxare, tombolă și testul de rezistență Survivor.
"Am fost şi eu acolo implicată, prindem mingea, o recuperăm mai uşor, dar a fost frumos, o experienţă frumoasă", spune o persoană.
La capitolul mâncare, bucătarii de la Chefi la cuțite au venit pregătiți
"Astăzi gătesc un sandvici special, pulled-pork, gătită lent, câteva ore la cuptor, marinată cu muştar, cu miere, cu toate ingredientele astea bune, ca să o marineze, să o facă moale, se topeşte în gură", explică Chef Ştefan Popescu.
"E un panino, un sandvici cu focaccia italienească şi porchetta", spune Chef Alexandru Sautner.
"Dacă ar fi să asociez acest festival cu un preparat m-aș gândi la o combinație fresh, este ceva cool, foarte bine împământit în zilele noastre", menţionează Chef Orlando Zaharia.
Summer Well continuă în această noapte.
Distracţia continuă la festival în următoarele seri
Povestea Summer World se scrie și în seara aceasta. Au cântat, au dansat, dar este abia începutul. Urmează o nouă seară în care muzica se simte, nu doar se aude.
"Este o altă seară, cu un alt vibe, un vibe mult mai bun. Astă seară putem spune că a fost doar startul unui festival care va fi puternic, va avea multe pe care le veți vedea în această seară. Dacă veniți aici, sunt foarte mulți oameni, au fost și mai devreme și am văzut foarte multe ținute frumoase de festival. Am văzut coafuri de festival, dar și chiar machiaje pe care le vedem specifice la astfel de evenimente. În mai puțin de 5 minute vor urca pe scenă principală Jungle by Night, iar mai târziu, pe altă scenă, de la ora 20.30, va urca Delia împreună cu Orchestra Simfonică București, iar de la ora 23.15, pe scena principală, vor veni cei care sunt cap de afiș, Play Royale. E o atmosferă de festival și vrem să ne distrăm împreună, așadar, nu mai pierdeți timpul și veniți aici, la Domeniul Știrbei, unde vă așteptăm cu drag", Marko Pavlovici, reporter Observator.
