Antena Meniu Search
x

Video 13 apartamente s-au făcut scrum în Popeşti Leordeni: incendiul ar fi pornit de la un locatar care voia să dea foc unui cub de viespi

Jumătate de bloc din Popeşti Leordeni, mai exact 13 apartamente, s-au făcut scrum după ce un incendiu a cuprins acoperişul clădirii. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, pentru că toţi locatarii au reuşit să iasă din bloc, chiar înainte de sosirea pompierilor. Fumul gros a inundat zona, iar autorităţile au transmis un mesaj RO-Alert. Nu este clar de la ce au pornit flăcările, însă, conform unor surse, de vină ar fi fost un locatar care ar fi încercat să dea foc unui cuib de viespi.

Andre Rotaru
de Andre Rotaru

la 07.08.2022, 21:53

Vezi și

Oraşul Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov, ora 13. La mansarda unui bloc de locuinţe izbucneşte un incendiu. În doar câteva minute fumul gros se răspândeşte în toată zona rezidenţială iar acoperişul este cuprins de flăcări. Imediat, oamenii ies din case şi sună la pompieri. "Ajunşi la faţa locului, echipajele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta la nivelul mansardei, nivelul trei şi patru al unui bloc de locuinţe pe o suprafaţă de aprovimativ 700 de mp", a declarat Ioana Blănaru, ISU Bucureşti Ilfov.

Pompierii au luat apă dintr-o piscină privată

Pentru a se putea lupta cu flăcările, pompierii au fost nevoiţi să tragă apă inclusiv dintr-o piscină privată, dar şi de la un hidrant din parcarea unui magazin. Autorităţile au transmis şi un mesaj RO-Alert, prin care le-au recomandat oamenilor să evite zona. "Au fost afectate 13 locuinţe, am reuşit din fericire, cu eforturi foarte mari, să împiedicăm propagarea incendiului şi la nivelurile inferioare, la nivelul unu şi doi. 13 apartamente au fost afectate din cele 26", a declarat Ioana Blănaru, ISU Bucureşti Ilfov.

La faţa locului şi-a făcut apariţia şi prefectul judeţului Ilfov. "Mie nu mi s-a părut că a fost o intervenţie dificilă. Mie mi s-a părut că pompierii au intervenit aşa cum le este programul şi că nu a fost problemă cu alimentarea cu apă. Numărul hidranţilor nu a fost un aspect foarte important pe care trebuie să îl cunosc la acest moment", a declarat Simona Neculae, prefect Ilfov. Nimeni nu a fost rănit în urma incendiului. După ce pompierii vor stinge toate focarele, vor începe o anchetă care să stabilească de la ce a pornit incendiul. Conform unor surse, un locatar ar fi încercat să dea foc unui cuib de viespi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » 13 apartamente s-au făcut scrum în Popeşti Leordeni: incendiul ar fi pornit de la un locatar care voia să dea foc unui cub de viespi