Foto Accident cumplit în Iaşi. O femeie de 50 de ani, spulberată de o maşină intrată în depăşire, în timp ce încerca să traverseze neregulamentar
O femeie de 50 ani a murit, după ce a fost spulberată de o maşină care intrase în depăşire pe o şosea din localitatea ieşeană Cârniceni. Când a fost lovită, femeia încerca să traverseze neregulamentar strada, scrie news.ro.
Accidentul a avut loc joi seară, femeia fiind lovită violent de un autoturism care intrase într-o depăşire. Victima a încercat să traverseze printr-un loc care nu era semnalizat.
Prin zonă a trecut un pompier şi soţia sa, medic rezident la Terapie Intensivă, cei doi încercând fără succes să o resusciteze.
"La sosirea echipajului de Terapie Intensivă Mobilă femeia de aproximativ 50 de ani era deja în stop cardiorespirator. S-au făcut manevre de resuscitare. A suferit un traumatism cranio-cerebral sever, fracturi costale, un pneumotorax stânga, o fractură închisă braţ bilateral, dar şi fractură de bazin. Nu a răspuns manevrelor de resuscitare", a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD Iaşi.
Poliţiştii rutieri fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰