Observator » Evenimente » Adolescent de 15 ani, snopit în bătaie de trei colegi de clasă, într-un liceu din Târgovişte. Scenele şocante au fost filmate

Adolescent de 15 ani, snopit în bătaie de trei colegi de clasă, într-un liceu din Târgovişte. Scenele şocante au fost filmate

- Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 18.10.2023, 10:42 | Modificat la 18.10.2023, 10:48

Incident şocant în Târgovişte. Un elev de liceu a fost agresat de alţi trei colegi de clasă, potrivit unor imagini care circulă pe rețelele de socializare. Poliția a început o anchetă și i-a identificat pe cei implicați.

Potrivit Poliției din Dâmbovița, incidentul a avut loc marți după amiază. După ce au văzut imaginile, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au început o anchetă.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana vătămată, respectiv un minor de 15 ani, care, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi fost agresat verbal și fizic de trei colegi de clasă, minori, de 14 și 15 ani. Evenimentul s-ar fi produs într-un liceu din municipiul Târgoviște”, a comunicat Poliția, potrivit Mediafax.

În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal de lovire sau alte violențe.

Articolul continuă după reclamă