Observator » Evenimente » Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an

Video Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an

Diana Severin | Timp citire: 2 minute
Publicat la 11.07.2026, 07:38 | Modificat la 11.07.2026, 07:38

Primii struguri românești s-au copt deja în judeţul Dolj, cu aproape două luni înaintea celor cultivați în aer liber. Crescuți în solarii, strugurii de masă se vând direct din fermă cu 20 de lei kilogramul. Producătorii spun că investiția este una profitabilă și le permite să valorifice serele, chiar și după încheierea sezonului altor culturi.

Suntem într-un solar din judeţul Dolj, iar aici primii struguri româneşti au fost deja recoltaţi, cu aproape două luni mai devreme decât cei crescuţi în aer liber. Marian Baronescu a mizat în urmă cu doi ani pe viţa de vie, cultivată pe 10 ari, dar abia anul acesta a înţeles că făcut alegerea perfectă.

"Datorită condiţiilor climatice au diferenţiat foarte bine, prea mult chiar, şi a trebuit să intervenim să facem două răriri. O dată când erau mici şi apoi când am constatat că strugurii se fac foarte mari, adică ajung un kilogram, un kilogram şi ceva, bobul foarte mare, am constatat că viţa nu are putere să-i ducă, e tânără, încă este în anul doi", a declarat Marian Baronescu, cultivator.

15 kilograme de la un singur butuc

Articolul continuă după reclamă

Toate soiurile provin din Republica Moldova, iar condițiile din solar i-au permis să obțină în primul rând o recoltă timpurie, dar și mult mai bogată faţă de anul trecut.

Anul acesta, fiecare butuc a dat o recoltă mult mai bogată. Dacă vara trecută producea, în medie, între 7 și 8 kilograme de struguri, acum ajunge chiar și la 15 kilograme.

Din sere strugurii pleacă cu 20 de lei kilogramul, însă până ajung pe tarabe în pieţe, preţul mai creşte. Lucru care îi nemulţumeşte pe clienţi. În ciuda faptului că îşi doresc să consume produse autohtone, preţul îi cam pune pe fugă.

"Cam devreme apăruţi şi, vă daţi seama, destul de scumpi. Că sunt româneşti e ok, să mâncăm măcar de-ai noştri, dar să mai scadă un pic preţul şi o să mâncăm". "Contează că-s româneşti, că de asta vrem să luăm şi noi, cât mai bio, dar sunt scumpi". "Fiind în solar, destul de mare preţul, dacă ar fi fost naturali, să zicem, dar totuşi nu se justifică un preţ de 25 de lei pe un kilogram de strugure", spun oamenii.

Pe acelaşi subiect

Producătorii estimează că strugurii crescuţi în aer liber vor începe să fie recoltați și comercializați abia în luna septembrie.

Diana Severin

Cu o experiență de șapte ani în jurnalism, relatează din Oltenia cele mai importante evenimente și aduce în prim-plan subiecte de interes public.

Like