Video Binele se face împreună. Companiile care construiesc un viitor mai sustenabil pentru România
Binele se face împreună! În timp ce lupta pentru resurse, schimbările climatice și presiunile politice ne complică viețile, în fiecare zi, soluțiile vin chiar din ambiția noastră de a crea o lume mai bună pentru copiii noștri. Gala Dezvoltăm România Sustenabil, pe care am avut privilegiul să o organizez, a demonstrat că oamenii din spatele marilor businessuri și asociații... sfințesc locul și duc mai departe povestea sustenabilității, adică a unui viitor mai curat, mai trainic și mai sănătos pentru viitoarele generații.
"Fă rai din ce ai!" nu este un simplu îndemn, ci o necesitate în contextul politic și economic actual, tot mai complicat. Dincolo de cifre, de calcule contabile, în toate companiile sunt oameni. Angajați și angajatori - ei țin România în picioare, chiar și-n vremuri tulburi. Ei au primit trofeul sustenabilității.
"Sunt bonsai de care trebuie să aveți grijă. În numele vostru, în numele companiei și pentru copiii noștri!", spune Alessandra Stoicescu.
Un simbol, de fapt, al grijii față de mediu și față de comunități.
"Aici e vorba despre oameni. […] Cinci milioane de oameni și 500 de mii - înseamnă 500 de mii de companii. Aceștia sunt clienții noștri", spune Cătălin Caragea, director în cadrul BT.
"În spatele proiectului RetuRO sunt foarte, foarte mulți oameni care au contribuit la un proiect care, la început, părea utopic. Cum vom reuși să curățăm România?", spune CEO-ul RetuRO, Adela Smeu.
Cu muncă și răbdare. RetuRO a atins, de pildă, o rată constantă de colectare de peste 80%. Așa au reușit și alți mari jucători ai economiei. Toți contribuie la PIB, plătesc mii de salarii și țin o plasă de siguranță pentru tot atâția români.
"Oameni care insistă și se luptă să țină companiile lor în viață și în momente în care nu este întotdeauna ușor", spune directorul Legal & External Affairs al Vodafone, Alexandra Olaru.
Pentru inițiativă, pentru efort și continuitate au fost premiate 26 de companii care, în cadrul galei, au predat mai departe ștafeta sustenabilității unor asociații sau ONG-uri.
"Impactul nu aparține celor care încep, ci celor care continuă. De fapt, asta ne-am propus!", citește unul dintre mesaje reporterul Observator Greta Neagu.
"Toată tema de la puterea continuității ne-a dus cu gândul la tehnica japoneză kintsugi – de asta avem și un atelier de kintsugi – tehnica prin care ceea ce părea spart, distrus, este pus laolaltă și devine și mai frumos, devine și mai prețios, pentru că are și experiența șocului inițial din care renaște", spune Alessandra Stoicescu.
"Atunci când alegem să construim este dovada faptului că avem încredere în viitor", spune directorul general E.ON, Claudia Griech.
Un viitor care nu poate fi clădit fără respect pentru resursele naturale.
"Apele minerale, prin natura lor, prin legislație, ele trebuie să rămână așa sute de ani!", spune directorul de comunicare al Valvis Holding, Valentina Vesler.
Campania Dezvoltăm România Sustenabil, organizată de Intact Media Group, este deja la cea de-a cincea ediție.
"Este modul nostru de a ne uni și de a înțelege cu toții că, dacă prețuim tot ce avem, atunci putem ca și copiii noștri să aibă un loc bun în care să trăiască", spune Alessandra Stoicescu.
Reporter senior în cadrul Observator, Antena 1, cu 11 ani de experienţă în jurnalism economic şi de business. ➜
