Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video ''Aici e durerea mare!'' Zeci de sere s-au făcut una cu pământul peste noapte. Fermierii se roagă să scape de vânt şi ger

Vântul extrem de puternic şi iarna revenită peste noapte a făcut prăpăd prin grădinile oamenilor. Pomii care apucaseră să înflorească au îngheţat, iar din serele legumicultorilor n-a mai rămas aproape nimic, după ce frigul a stricat ce mai rămăsese întreg după vijelie. Oamenii se uită disperaţi cum munca lor a dispărut în două zile.

de Diana Speretoiu

la 30.03.2023 , 08:04

În satul Rugi, în Gorj, cunoscut pentru recolta bogată de cireşe, fermierii se roagă să scape de ger. 

Gheorghe Sichitiu, pomicultor: Dacă două zile mai ţine, ia uitaţi-vă, deja a început să înnegrească vârful şi se duce. La noi, ăsta e venitul, pomicultura, altceva nu avem.

Reporter: Vom mai avea cireşe?

Vezi și

Gheorghe Sichitiu, pomicultor: O să avem de import. Aici e durerea mare.

Pe acelaşi subiect

La 25 de kilometri distanţă, grădinile au fost acoperite cu un strat subţire de zăpadă. De la aproape 20 de grade, în două zile, temperatura a scăzut până la minus 4. În Gorj, în localităţile de sub munte, deşi suntem la final de martie, a nins, iar livezile arată ca într-o zi de iarnă. Pomii înfloriţi însă par desprinşi din alt peisaj.

Ion Călinoiu, inginer horticol: E posibil să afecteze şi producţia de măr care e în faza de îmbobocire. Ar putea şi cireşii pentru că sunt şi ei în faza de îmbobocire. La unele soiuri timpurii, floarea e deschisă.

În Dolj a făcut prăpăd şi vântul. Zeci de sere s-au făcut una cu pământul, oamenii şi-au văzut munca distrusă şi acum trebuie să ia totul de la capăt. 

"Şi asta care e pe jos e de vânt doborâtă?

Da! Astea toate de vânt şi aici am roşiile. Nu cred că se mai poate salva. De dimineaţă a fost şi îngheţ, a dat şi un pic de zăpadă şi azi dimineaţă toată folia era îngheţată şi zăpadă pe ea.''

''Îţi era frică să stai aici.

Aţi mai văzut aşa vânt puternic?

Nu. Nu a mai fost. Ziceai că e cutremur, cât îl zguduie, aşa ceva nu am pomenit.''

Fermierii se roagă să scape de vremea geroasă

Oamenii îşi numără acum pagubele. La profit de pe urma culturilor nici nu mai au curaj să se gândească. 

"Acum altă cultură, altă folie. 

Cât aţi pierdut? V-aţi făcut un calcul?

În jur de 7, 8 mie de euro.

Şi acum dacă puneţi altă cultură cât durează?

Durează foarte mult.''

În altă zonă, culturile au fost acoperite de nisipul adus de vânt din regiunile deşertificate ale Olteniei. 

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » ''Aici e durerea mare!'' Zeci de sere s-au făcut una cu pământul peste noapte. Fermierii se roagă să scape de vânt şi ger