Antena Meniu Search
x

Curs valutar

UE dă mai mulţi bani fermierilor români. Ursula von der Leyen: Mulţumesc României că a deschis problema

Uniunea Europeană va suplimenta ajutoarele europene destinate fermierilor din prima linie, care permit Ucrainei să-şi exporte cerealele şi produsele agricole, după ce România a prezentat o moţiune în acest sens în cadrul summitului de la Bruxelles, a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Comisia a decis iniţial un ajutor de doar 10,5 milioane de euro pentru agricultorii români, care a provocat nemulţumiri la Bucureşti.

de Redactia Observator

la 24.03.2023 , 13:35

UE dă mai mulţi bani fermierilor români. Ursula von der Leyen: Mulţumesc României că a deschis problema Teren agricol în Arad - Agerpres foto

"Sunt recunoscătoare României că a prezentat o moţiune şi că a sugerat să analizăm o creştere a sumei destinate fermierilor din statele din prima linie", a anunţat Ursula von der Leyen, spunând că ajutorul dat de Uniunea Europeană fermierilor din România, Polonia şi Bulgaria afectaţi de importurile de cereale ucrainene "nu este suficient".

"Primul pas a fost să livrăm un ajutor de 56 de milioane de euro către agricultori, însă nu este de ajuns şi acest lucru a fost clarificat în Consiliu. Aici mulţumesc României că a pus problema în Consiliu şi vom aloca mai mulţi bani pentru agricultorii din statele din prima linie", a spus preşedintele CE.

Joi, înainte de participarea la reuniunea Consiliului European de primăvară, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cu privire la suma propusă de Comisia Europeană pentru România drept compensaţie pentru fermieri, că este posibil ca datele furnizate de Ministerul Agriculturii să nu fi fost "gândite profund", adăugând, totodată, că ar fi trebuit ca CE să ţină cont de "sacrificiile imense" făcute pentru a înlesni exportul de cereale din Ucraina spre pieţele lumii

Articolul continuă după reclamă

PNL: Putem să fim optimişti că va creşte suma alocată de Comisia Europeană fermierilor români pentru despăgubiri

Pe acelaşi subiect

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că în urma anunţului preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, România trebuie să primească o sumă mai mare pentru sprijinirea fermierilor români care au suferit pierderi în ultimul an, generate de tranzitul cerealelor din Ucraina, şi subliniază că experţii europeni trebuie să ia în calcul toate aspectele şi să constate că impactul a fost unul major.

"România îşi apără fermierii. După discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat că fermierii români trebuie să primească un sprijin mai mare pentru pierderile din ultimul an, generate de tranzitul cerealelor din Ucraina. Mesajul oficial confirmă ce a cerut România: este nevoie de sume mai mari pentru statele care au fost 'în prima linie'. (...) Putem să fim optimişti că eroarea va fi corectată de către Comisia Europeană şi că suma alocată pentru despăgubiri iniţial va creşte. Experţii europeni trebuie acum să ia în calcul toate aspectele despre cum România a fost afectată şi să constate că impactul a fost unul major, aşa cum a recunoscut şi preşedinta Comisiei Europene. Efortul depus de ţara noastră, pentru a sprijini Ucraina, a fost uriaş şi a căzut într-o bună măsură pe umerii fermierilor, care au rămas cu recoltele în hambare. Intervenţia preşedintelui Iohannis oferă o nouă şansă ca aceştia să fie sprijiniţi şi pentru a-şi putea valorifica munca în continuare", a scris Stroe, vineri, pe Facebook.

El aminteşte că PNL a arătat de la început - şi la Bucureşti, şi la Bruxelles - că "rezultatul primelor negocieri este de neacceptat şi a cerut o rediscutare". "Solidaritatea europeană trebuie să funcţioneze tot timpul şi pentru toţi", adaugă liberalul.

Scandalul ajutorului financiar mic acordat fermierilor români 

Comisia Europeană a anunţat la începutul săptămânii că vrea să recurgă la o rezervă de criză pentru a sprijini fermierii din Polonia, România şi Bulgaria, cu 56,3 milioane euro, finanţată de Politica Agricolă Comună (PAC), pentru a compensa pierderilor economice cauzate de creşterea importurilor de cereale şi oleaginoase venite din Ucraina şi pentru a limita impactul dezechilibrelor pieţei.

Prin urmare, CE a propus alocarea sumei de 29,5 milioane euro pentru Polonia, 16,75 de milioane euro pentru Bulgaria şi 10,05 milioane euro pentru România. Totodată, Comisia Europeană autoriza cele trei state să dubleze sumele alocate, prin ajutoare de stat.

Decizia a provocat un scandal la Bucureşti, în centrul criticilor fiind ministrul Agriculturii, Petre Daea, care s-a apărat spunând că el a făcut tot ceea ce a trebuit pentru ţară şi pentru fermieri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri economice » UE dă mai mulţi bani fermierilor români. Ursula von der Leyen: Mulţumesc României că a deschis problema