Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Alexandru Orbulețu, aflat pe lista Most Wanted după ce a lovit cu maceta în cap un șofer, adus în țară. E condamnat pentru tentativă de omor

Alexandru Radu Orbulețu, craioveanul urmărit internațional din categoria Most Wanted, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, a fost adus astăzi în țară. La începutul anului 2018, individul a lovit cu maceta în cap un șofer, după o șicanare în trafic, apoi a fugit.

de Redactia Observator

la 13.11.2024 , 14:55

Bărbatul în vârstă de 33 de ani a fost adus din Statele Unite ale Americii, având emis de către Tribunalul Dolj, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 ani și o lună.

Condamnat definitiv la 7 ani și o lună de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor

Alexandru Radu Orbuleţu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au reţinut în rechizitoriu faptul că, "pe 26.01.2018, în jurul orei 18.00, în timp ce se deplasa pe pasajul suprateran, din apropierea hotelului Ramada, din Craiova, la volanul autoturismului marca Porsche Cayenne, cu numărul de înmatriculare B 121 KEV, inculpatul Orbuleţu Alexandru Radu a avut un incident în trafic cu persoana vătămată O G F (n.r. – Olaru George), care conducea autoturismul marca Daewoo Cielo, pe care l-a determinat sa pătrundă cu autoturismul pe linia de tramvai, după care l-a blocat. Inculpatul Orbuleţu Alexandru Radu a coborât din autoturism şi s-a deplasat către autoturismul persoanei vătămate, adresându-i injurii, după care s-a deplasat la autoturismul său, din care a luat o macetă cu care l-a lovit o singură dată, în zona capului pe O.G.F (Olaru George Florin), cauzându-i o plagă tăiată-despicată de 7 cm, transversală, în vertex, cu fractură parietală stânga. Inculpatul a urcat la volanul autoturismului şi a părăsit locul faptei, sustrăgându-se urmăririi penale până la data de 06.02.2018, când s-a prezentat la sediul Secţiei 1 Poliţie Craiova, după ce, la data de 02.02.2018 judecătorul de drepturi și libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj emisese mandat de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile, în lipsa inculpatului".

Vezi și

Procurorii au mai reţinut faptul că inculpatul nu a ţinut cont de copiii şi soţia victimei, aflaţi în Cielo, nici de blocarea traficului în zonă: "urmare a incidentului produs, soţia persoanei vătămate şi cei doi copii ai acestora, în vârstă de 4 şi, respectiv 6 ani, care se aflau în autoturismul persoanei vătămate, s-au alarmat, totodată, circulaţia vehiculelor şi a tramvaielor fiind blocată pe timpul incidentului, producându-se astfel tulburarea ordinii şi liniştii publice". După comiterea faptei, Orbulețu a fugit.

Potrivit adevarul.ro, la începutul lui 2019, Tribunalul Dolj l-a condamnat în absență pe Alexandru Orbulețu la 7 ani și o lună de închisoare pentru tentativă de omor, iar în martie 2019 Poliția Română l-a adăugat pe lista celor mai căutate persoane date în urmărire internațională.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » Alexandru Orbulețu, aflat pe lista Most Wanted după ce a lovit cu maceta în cap un șofer, adus în țară. E condamnat pentru tentativă de omor