Angajaţii de la Metrorex protestează în faţa Guvernului, nemulţumiţi de salarii. Ameninţă cu grevă de exces de zel din cauza OUG "trenuleţ"
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) organizează, miercuri, începând cu ora 14:30, un pichet de protest în fața Guvernului, după ce marți câteva sute de sindicaliști ai Metrorex au protestat în fața Ministerului de Finanțe, cerând creșterea salariilor conform Contractului Colectiv de Muncă încheiat la finele anului trecut și finanțarea corespunzătoare a companiei.
- Primarul cu castel în Franţa, chemat la DNA. De ce este acuzat Vlad Oprea de la Sinaia. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Crin Antonescu îl numeşte pe Călin Georgescu "o fantomă": "E ca un drog ieftin, dar eficient şi distrugător"
Sindicaliștii au afișat mesaje precum 'Deficitul de personal = Risc în siguranța circulației' sau art. 41 din Constituție, alin 5, potrivit căruia 'Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate'.
USLM a anunțat, săptămâna trecută, că membrii săi vor picheta Ministerul Finanțelor și vor manifesta în fața Guvernului săptămâna aceasta și că urmează să intre în grevă japoneză pentru început, iar mai apoi într-o grevă de exces de zel, din cauza ordonanței-trenuleț, care nu mai permite angajările, promovările de personal și nici acordarea drepturilor negociate în Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la începutul lunii decembrie 2024.
Potrivit secretarului general al Sindicatului din Metrou, Cristian Bratu, ordonanța-trenuleț a anulat drepturile negociate de sindicat atât cu conducerea Metrorex timp de trei luni, cât și cu premierul Marcel Ciolacu, care le-a propus sindicaliștilor majorarea salariilor cu suma fixă de 1.050 de lei. În plus, angajații de la metrou au pierdut și tichetele de masă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰