Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Angajaţii din Sănătate ameninţă cu greva, după exemplul profesorilor. Peste 150 de sindicalişti Sanitas au protestat în faţa Ministerului Sănătăţii

După exemplul profesorilor şi sindicaliştii din Sănătate îşi cer drepturile. Sute de reprezentanţi ai asistenţilor şi infirmierilor au protestat, astăzi, în faţa Ministerului, în timp ce sindicatele din sistem strâng semnături pentru a putea intra în grevă generală la începutul lunii iunie.   

de Redactia Observator

la 23.05.2023 , 16:33

Peste 150 de sindicalişti ai Federaţiei Sanitas pichetează marţi Ministerul Sănătăţii, principalele revendicări fiind implementarea Legii unice a salarizării pentru sistemul bugetar în integralitate, plata sporului la nivelul anului 2023, majorarea indemnizaţiei de hrană la nivelul de 40 de lei pe zi, de la mai puţin de 10 lei în prezent, a declarat, pentru AGERPRES, Viorel Huşanu, preşedintele Sanitas Bucureşti.

"Principalele revendicări sunt: implementarea Legii salarizării în integralitate, pentru că ea trebuia finalizată, în sensul că trebuia să îşi primească oamenii salariile din lege până la 1 ianuarie 2023 - şi încă sunt salarii mult mai mici, plata sporului la nivelul anului 2023, pentru că sunt foarte multe sporuri raportate la anul 2018, asigurarea voucherelor de vacanţă pentru că, în contextul în care s-a dat acea ordonanţă de austeritate, de reducere a cheltuielilor - suntem în pericol de a nu ne mai primi banii de vouchere, deci o scădere a veniturilor", a menţionat Viorel Huşanu.

Potrivit acestuia, printre revendicări se mai află majorarea indemnizaţiei de hrană la 40 de lei/zi, de la mai puţin de 10 lei/zi, în prezent. Consiliul Naţional al Federaţiei Sanitas a stabilit programul acţiunilor de protest şi strâng deja semnături pentru declanşarea grevei generale, începând cu 15 iunie.

Vezi și

Totodată, pe 8 iunie este programată o grevă de avertisment cu întreruperea activităţii timp de două ore, între 9:00 şi 11:00.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Angajaţii din Sănătate ameninţă cu greva, după exemplul profesorilor. Peste 150 de sindicalişti Sanitas au protestat în faţa Ministerului Sănătăţii