Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Ar fi prins-o cu altul în casă". "Cântăreţul" sinucigaş din Chiajna şi-ar fi bătut iubita, iar fata l-a închis pe balcon

Un bărbat de 38 de ani ţine în şah o armată de poliţişti, negociatori şi pompieri de aproape nouă ore. S-a baricadat pe balconul unui bloc din Chiajna, în locuinţa fostei iubite, şi cântă la chitară. Între două acorduri, ameninţă că se aruncă de la etaj. A ajuns acolo după ce s-a dat drept curier, a încălcat două ordine de protecţie şi a bătut-o pe femeie. 

de Cosmina Balint

la 21.03.2024 , 20:02

Cu chitara sub braţ, părul în vânt şi cămaşa descheiată la gât individul care cântă la balcon pare un tip inofensiv. Doar că în realitate a intrat cu forţa în apartamentul fostei iubite care a obţinut două ordine de protecţie împotriva lui. 

Bărbatul şi-ar fi prins iubita cu altul 

Individul s-a dat drept curier, a bătut la uşa fostei partenere, a năvălit peste ea în casă şi a bătut-o. Fata a reuşit să-l împingă pe balcon şi când a prins ocazia l-a încuiat acolo şi a fugit să anunţe poliţia.

Vezi și

Prietenă cu bărbatul: Ştiu că a bătut-o. Ar fi prins-o cu altul în casă. Am înţeles că a ţinut-o sechestrată fără telefon, fără nimic, o zi, două, trei. A reuşit ea să scape acum şi a sunat poliţia de la magazinul ăsta de aici. Acum ameninţă că sare de la balcon că l-a înşelat. Ţipa de la geam că dă foc, că sare...

Pe acelaşi subiect

Zona a fost imediat împânzită de poliţişti, pompieri, luptători de la forţele speciale şi negociatori. Femeia a reuşit să iasă în siguranţă.

La un moment dat, "cântăreţul" chiar ar fi adormit, spun poliţiştii

Cosmina Balint, reporter Observator: De la etajul patru al acestui bloc, bărbatul de 38 de ani ameninţă că se aruncă în gol. Negociatorii trupelor speciale încearcă să îl convingă pe bărbat să renunţe la gândurile sinucigaşe. 

Ore în şir individul a făcut du-te vino la fereastră şi a cântat în faţa poliţiştilor şi a negociatorilor. La un moment dat, chiar ar fi adormit, spun poliţiştii de la faţa locului. 

Pentru că bărbatul ameninţă că se aruncă de la balcon, pompierii au adus chiar şi o pernă gonflabilă. Au oprit inclusiv gazul în tot blocul ca să-l oprească de la un gest necugetat. 

Cosmina Balint Like

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » "Ar fi prins-o cu altul în casă". "Cântăreţul" sinucigaş din Chiajna şi-ar fi bătut iubita, iar fata l-a închis pe balcon