Video Beat și fără carnet la volan. Un tânăr de 22 de ani s-a răsturnat cu mașina după ce a intrat într-un gard și a lovit două vehicule, în Borșa. A plecat la spital fără să anunțe poliția
Inconștiență la cote maxime. Un tânăr de 22 de ani a făcut prăpăd pe o șosea din Borșa, după ce s-a urcat beat și fără permis la volan. Alcoolul, lipsa de experiență și inconștiența au dus la un accident care se putea încheia cu o tragedie.
Cursa nesăbuită s-a încheiat după ce tânărul de 22 de ani a părăsit partea carosabilă, a distrus gardul unei case, a avariat două mașini care erau parcate pe marginea drumului, iar în final s-a răsturnat pe plafon.
A făcut prăpăd, apoi a plecat la spital fără să anunțe accidentul
După ce a cauzat toate aceste pagube, șoferul a decis să nu anunțe poliția despre accident. Și-a abandonat mașina acolo și a plecat de unul singur la spital. Singura persoană pe care a anunțat-o despre ceea ce a făcut a fost mama sa.
După ce a fost prins de autorități, s-a constatat că avea o alcoolemie de 0,30 în etilotest. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi distrugere.
Știre realizată cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Simona Vasiac.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰