Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Bogdan Hristache, românul care şi-a răpit copilul din Italia anul trecut, a fost eliberat. David a fost luat chiar de lângă mama sa, când îl ducea la grădiniţă

Bogdan Hristache, românul de 32 de ani, care şi-a răpit fiul chiar de lângă mamă, în Italia, a fost eliberat. Mandatul internaţional care se afla pe numele său a fost anulat, însă bărbatul va fi în continuare cercetat, informează TG Padova.

de Monica Palade

la 29.12.2022 , 12:40

Bărbatul, împreună cu trei complici, l-au răpit pe David, în vârstă de 5 ani, pe 5 octombrie 2021, în jurul orei 8.20, în Padova, în timp ce acesta mergea cu mama sa la grădiniţă. Femeia şi copilul au fost opriți de trei bărbați care au coborât dintr-o dubă neagră.

Doi dintre ei au imobilizat-o pe mamă, iar un al treilea bărbat, pe care mama lui David l-a recunoscut ca fiind fostul ei partener și tatăl copilului, l-a luat pe băiețel.

Găsiţi după trei zile de la răpire

Articolul continuă după reclamă

Ulterior, femeia a lansat un apel pentru găsirea băieţelului. Copilul a fost găsit după trei zile, într-un tren, la graniţa dintre Ungaria şi România. În cele trei zile, bărbatul poșta pe internet fotografii şi videoclipuri din timpul călătoriei cu fiul său.

În ziua răpirii, bărbatul a folosit o dubă Mercedes Vito neagră. Datorită imaginilor luate de pe camerele de supraveghere, forțele de ordine au reuşit să reconstituie răpirea. La o zi după ce David a dispărut, duba abandonată a fost găsită de carabinieri în zona industrială Limena. După ce tatăl şi fiul au fost găsiţi, copilul a fost încredințat Protecţiei Copilului, așa cum a decis judecătorul de tutelă, dar apoi a putut să se întoarcă în Italia alături de mama sa.

Audiat de poliţişti, Bogdan Hristache le-a povestit că femeia nu i-a permis să-și vadă fiul și că a încercat să o convingă să îi lase. Tatăl susţinea că şi și fiul și-a exprimat dorința de a fi alături de el. Bărbatul de 32 de ani este acuzat de răpire.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Bogdan Hristache, românul care şi-a răpit copilul din Italia anul trecut, a fost eliberat. David a fost luat chiar de lângă mama sa, când îl ducea la grădiniţă