Antena Meniu Search
x

Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, ameninţă România, după ce avionul său a fost interzis: "Va veni replica, târâtoarelor!"

Romania a interzis survolarea spațiului său aerian de către avionul în care se află vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Aeronava a rămas astfel în spaţiul aerian al Ungariei, scrie site-ul ziarului modovenesc Deschide.md. Ulterior, s-a îndreptat spre Belarus. Rogozin a reacţionat violent, ameninţând România.

Romania a interzis survolarea spațiului său aerian de către avionul în care se află vicepremierul rus Dmitri Rogozin. Aeronava a rămas astfel în spaţiul aerian al Ungariei, scrie site-ul ziarului modovenesc Deschide.md. Ulterior, s-a îndreptat spre Belarus. Rogozin a reacţionat violent, ameninţând România.

UPDATE 17.05: Preşedintele Moldovei, Igor Dodon, şi-a început conferinţa de presă criticând România, dar şi guvernul Moldovei, controlat de Partidul Democrat, pentru decizia de a da interdicţie avionului în care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

Asistăm la un show rusofob fără precedent, împotriva cetăţenilor moldoveni. O să le iasă pe ochi celor care au început acest show! Voi credeţi că blocarea unor artişti sau a unor avioane va face rating la americani? Partidul Democrat e doar un pion în această joacă, joaca e mult mai complexă. Chişinăul şi Bucureştiul sunt parte a unui joc politic al NATO împotriva Rusiei, a spus Dodon.

Pe acelaşi subiect

UPDATE 16.30: Vicepremierul Dmitri Rogozin a dat o declaraţie agenţiei ruse TASS, după incidentul diplomatic cu România:

"În timpul zborului dispeceratul Românie din București a luat legătură cu dispeceratul avionului, pentru a preciza lista pasagerilor și pentru a se convinge că la bordul avionului se află delegația rusă și liderul ei. După aceasta, am fost anunțați că ne este interzis să intrăm în spațiul aerian al României. Piloții au luat legătura cu Budapesta și am cerut ca eu împreună cu delegația să coborâm în capitala Ungariei, avionul să plece în Moldova, iar în privința delegației era să se clarifice Ministerul de Externe al Rusiei. Totodată, piloții au vrut să se înțeleagă să alimenteze avionul în Budapesta, însă Ungaria a refuzat să ne lase să aterizăm la Budapesta", a spus Rogozin, citat de deschide.md.

UPDATE 16.05: Vicepremierul Dmitri Rogozin reacţionează violent, pe Twitter:

Autorităţile române au pus în pericol vieţile pasagerilor avionului S7, femei şi copii! Avem îndeajuns combustibil până la Minsk! Va veni replica, târâtoarelor!

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

UPDATE 16.00: Ministerul român de Externe a confirmat incidentul diplomatic cu Dmitri Rogozin.

România nu a fost de acord ca avionul în care se afla vicepremierul rus Dimitri Rogozin să traverseze spaţiul aerian al ţării, au declarat, vineri, pentru Agerpres reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, adăugând că motivele deciziei nu pot fi detaliate. 

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin urmează să facă vineri o vizită la Chişinău şi apoi în Transnistria.

UPDATE 15.55: Ambasadorul Rusiei la Chişinău reacţionează în urma deciziei României:

„Am fost anunțați că autoritățile României n-au permis avionului la bordul căruia se afla Dmitri Rogozin să ajungă în Republica Moldova. La momentul de față se decide unde va ateriza avionul", a declarat Firat Muhametșin, care îl aștepta pe Rogozin la aeroport, transmite deschide.md

UPDATE 15.45: Preşedintele Moldovei, care-l aştepta pe Dmitri Rogozin la Chişinău, a anunţat că va susţine o conferinţă de presă, anunţă Unimedia. Igor Dodon e aşteptat să reacţioneze la decizia României de a interzice accesul avionului în care se afla vicepremierul rus.

UPDATE 15:20 Avionul lui Rogozin este acum deasupra Belarusului. Acesta se indreapta spre Moscova, potrivit FlightRadar. Rogozin urma să participe în regiunea transnistreană la evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la începutul operațiunii de menținere a păcii pe Nistru.

UPDATE 15:15 Si deputatului rus, Pavel Şperov, dar şi unui grup de artişti, care au venit în ţara pentru a participa la evenimentele din stânga Nistrului, le-a fost interzisă intrarea în Republica Moldova. Aceştia au fost întorşi acasă chiar de pe Aeroport.

UPDATE 15:00 Dmitri Rogozin a scris pe Twitter, in urma cu trei ore, ca Chisinaul a incercat sa refuze aterizarea cursei Domodedovo.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Site-ul specializat FlightRadar precizează, pe contul său de Twitter, că "aeronava S7 cu zborul #S7157 de la Moscova la Chişinău, Moldova este blocată în apropierea graniţei româneşti".

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Vicepremierul Rusiei, Dmitri Rogozin, ameninţă România, după ce avionul său a fost interzis: "Va veni replica, târâtoarelor!"