Bucureştenii ar putea avea căldură în calorifere începând de duminică
Bucureştenii ar putea avea căldură în calorifere începând de duminică, după ce trei zile consecutiv au fost înregistrate în timpul nopţii temperaturi medii sub zece grade
Bucureştenii ar putea avea căldură în calorifere începând de duminică, după ce trei zile consecutiv au fost înregistrate în timpul nopţii temperaturi medii sub zece grade
"În data de 26.10.2014, ora 6.00, se vor întruni condiţiile pentru furnizarea încălzirii, conform legislaţiei în vigoare, respectiv 3 zile consecutiv cu temperaturi medii sub 10 grade Celsius în intervalul orar 18.00 - 6.00", arată Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.
RADET Bucureşti a făcut, de miercuri până sâmbătă, probe în sistemul de încălzire, înainte de furnizarea permanentă a căldurii în sezonul rece 2014 - 2015.
Asociaţiile de proprietari care nu doresc să beneficieze momentan de încălzire, pot să limiteze sau să refuze serviciul închizând vanele, după cum anunţă RADET.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰