Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Capodoperă de artă de peste două milioane de euro, găsită "din senin" în Ilfov. Un român a sunat fără să ezite la poliție

Un tablou în valoare de peste două milioane de euro, furat dintr-o galerie de artă din Oxford, a fost găsit după patru ani de la jaf la un bărbat din Ilfov. Alte două picturi, dispărute tot atunci, ar fi fost deja vândute mai departe. Hoţii nu au fost prinşi încă.  

de Bogdan Dinu

la 19.04.2024 , 19:43

În imaginile de pe camerele de supraveghere se vede cum trei bărbaţi mascaţi intră în Christ Church Picture Gallery. Fură una dintre cele mai frumoase şi valoroase picturi din istoria artei: tabloul lui Salvator Rosa "O coastă stâncoasă, cu soldați care studiază un plan". În urmă au lăsat o ramă goală. Până în ziua de azi, făptaşii nu au fost prinşi. 

  • Bogdan Dinu, reporter Observator: Tabloul pictat în secolul al 17-lea a ajuns la un intermediar, un bărbat de 42 de ani din Ilfov. În momentul în care acesta a căutat pe internet informații despre pictură, a înțeles că are în brațe o operă de artă în valoare de peste două milioane de euro, căutată de polițiștii din întreaga Europă. Moment în care a decis să îi sune pe agenți. 

Tot atunci au dispărut şi alte două capodopere din secolele XVI-XVII:  "Un soldat călare" de Anthony Van Dyck și "Un băiat care bea" de Annibale Carracci. Cele trei lucrări sunt estimate la o valoare totală de peste 11 milioane de euro. Şi toate trei au trecut prin mâinile românului care a înapoiat tabloul lui Rosa. Audiat de procurori, bărbatul a dat informaţii și despre celelalte două tablouri, pe care apucase deja să le vândă.

Vezi și

Surse Observator spun că cel care a adus tabloul în România ar fi murit între timp

Pe acelaşi subiect
  • James Mathers, detectiv, Poliția din Thames Valley: Este o evoluție semnificativă a anchetei. Din informațiile primite de la autoritățile din România, știm că aceste două picturi au fost vândute în România, dar acum pot fi oriunde în Europa.

Românul are calitate de martor și nu a fost reținut de procurori. Polițiștii români încearcă să dea de urma colecționarilor care au cumpărat celelalte două tablouri. 

  • Adrian Buga, critic de artă: Ele intră într-o zonă neagră, nici măcar într-o zonă gri. Ele călătoresc destul de ușor, pentru că așa cum spuneam, este ușor să le și ascunzi. Fiind de mici dimensiuni pot fi puse într-o valiză sau pot fi într-un transport și ajung dintr-o țară în alta destul de ușor. Nici nu vă închipuiți câte grade de schimb se pot realiza cu aceste obiecte.
  • Jacqueline Thalmann, Galeria Christ Church: Sunt picturi unice, create acum multe secole. E o colecție care a fost deschisă publicului încă din 1768, iar acum au dispărut. Nu mai sunt acolo. Nu le mai putem împărtăși.

Tabloul recuperat, în valoare de 2 milioane de euro, a fost deja înapoiat galeriei din Oxford

Nu este prima oară când românii sunt personaje principale în furtul unor picturi celebre. În 2012, doi bărbați au intrat prin efracție în Muzeul Kunsthal din Rotterdam și au furta şapte picturi celebre în mai puțin de trei minute. Cu anchetatorii pe urmele lor, hoţii au îngropat şi ars tablourile de Picasso, Matisse, Gaugain şi Monet.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Capodoperă de artă de peste două milioane de euro, găsită "din senin" în Ilfov. Un român a sunat fără să ezite la poliție